Deputatul Florin Ţurcanu este autorul unei declaraţii politice în care îi pune la zid pe guvernanţi pentru că ar dori să impoziteze pensiile şi să taie din alocaţiile copiilor proveniţi din familii mai înstărite. A fost prezentată săptămîna trecută şi prin intermediul ei parlamentarul sancţionează amintitele idei ale miniştrior din Cabinetul Boc în contradicţie cu salariile uriaşe plătite la unele unităţi ale statului. “Cum se poate, d-lor? De la cei care duc greul luaţi totul şi celor care-şi dezmorţesc oasele «obosite» de muncă pe la Ibiza, Coasta de Azur, Coasta de Fildeş le daţi asemenea salarii?! Unde e nesimţirea, d-lor?! La un salariu sau o pensie de 1000 de lei, o alocaţie de 42 lei sau la un salariu de 276000 lei!”, se arată în intervenţia şefului liberalilor botoşăneni. Acesta este nemulţumit şi de modul de aplicare a programului “Prima Casă” şi de reformele din sănătate. “Tot omul de rând trebuie să urmeze sfatul primului ministru de a strânge din dinţi şase luni pentru a scoate ţara din criză, urmând ca în următoarele şase luni să fie doar lapte şi miere. Dar nu pentru omul de rând...ci tot pentru ei!”, se arată în finalul declaraţiei politice.
Aceasta pare însă să nu îi aparţină atît timp cît include cuvinte şi expresii precum “au început să-şi etaleze”, “problemele existenţiale a doi miniştri”, “altă dimensiune a realităţii”, “indolenţă”, “salarii inimaginabile”, “aberaţiile ministeriale”, care nu prea fac parte din vocabularul comun al celui atît de cunoscut pentru “votul de blană” primit la alegerile europarlamentare.
Vecinii sparg gheața cu băncile inteligente, la Botoșani există și în comune
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
O casă a fost răpusă de flăcări în această dimineață la Botoșani: Un bătrân a rămas pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Incendiu de proporţii într-o localitate din Botoşani: O întreagă anexă a fost cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
O fetiță are nevoie de ajutor: Fiecare secundă contează, iar timpul nu este de partea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile