Poziţia mai mult sau mai puţină făţişă a liderului judeţean al liberalilor împotriva alianţei de la Botoşani cu social-democraţii a ajuns şi la urechile preşedintelui partidului. Crin Antonescu i-a cerut la sfîrşitul acestei săptămîni explicaţii lui Florin Ţurcanu despre modul în care aplică la Botoşani protocolul de colaborare cu PSD.
La o săptămînă de la semnarea acestuia deputatul nu s-a întîlnit cu preşedintele PSD Botoşani şi, mai mult, preferă să comunice în scris cu acesta. PNL a format un grup de lucru cu PSD fără Ţurcanu, pe motiv că aşa ar prevede protocolul şi le-a trimis PSD-iştilor o adresă prin care îi informează despre acest lucru. Ceea ce l-a determinat însă pe Crin Antonescu să ia o poziţie oficială a fost anunţul lui Ţurcanu că PNL, cu excepţia Consiliului Judeţean şi Primăriei Botoşani, merge pe liste separate la alegerile locale şi că doreşte să cîştige 40 de primării.
“Am discutat la telefon cu liderul PNL Botoşani”
Astfel, preşedintele PNL a declarat, sâmbătă, că alianţa dintre PNL-PC şi PSD a fost încheiată la nivel naţional şi că aceasta nu trebuie ratificată de fiecare organizaţie judeţeană, municipală sau sătească.
“Nu este niciun fel de problemă la Botoşani, nu se pune problema ca PNL Botoşani să nu respecte această înţelegere”, a spus
Antonescu, răspunzând unei întrebări legate de organizaţia liberală din Botoşani. El a precizat că a avut o convorbire telefonică cu liderul PNL Botoşani, în care acesta a negat că ar fi făcut declaraţii privind candidaturile separate.
“Am discutat la telefon cu liderul PNL Botoşani, care a negat o astfel de declaraţie. Ea ar fi fost absurdă, pentru că la parlamentare vom candida în comun. La locale, cu excepţia preşedintelui Consiliului Judeţean şi a primarului municipiului Botoşani, există alegerea să fie candidaturi separate sau comune. La parlamentare sunt candidaturi comune”, a mai spus
Antonescu.