Preşedintele PNL Botoşani continuă să nege negocierea oricăror funcţii sau sume de bani cu PDL. Deputatul susţine că discuţiile cu democrat-liberalii purtate în noiembrie au vizat doar schimbarea vicepreşedintelui PSD al Consiliului Judeţean şi atît.
Potrivit liderului liberal, organizaţia pe care o conduce nu va fi r
ecompensată cu nici un post de conducere la vreun serviciu public deconcentrat.”Noi nu avem nici o înţelegere, nu am negociat nimic, nici vama X, Y şi nu luăm în discuţie aşa ceva, a fost doar o înţelegere punctuală la nivelul Consiliului Judeţean şi doar atît. Şi dacă va funcţiona această înţelegere punctuală este foarte bine, dacă nu va funcţiona nu e nici o problemă, atunci ne vom retrage din toate înţelegerile, nu vom avea nici cu PSD-ul, nici cu PDL-ul. Cu PSD nu a funcţionat şi am încercat o înţelegere punctuală cu PDL sperînd că o să funcţioneze”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
„N-am spus eu de bani”
Acesta a acceptat însă că s-a discutat concret despre Camera Agricolă Judeţeană.
„La întîlnirea cu PDL-ul am discutat punctual despre Camera Agricolă, în care i-am spus d-lui Ţâbuleac, lui m-am adresat, că a procedat greşit invocînd anumite articole din lege pentru a putea scăpa de un om”, a spus
parlamentarul. Pînă la urmă, el a recunoscut că au fost aduse în discuţie şi chestiuni de ordin financiar, doar că n-a făcut el lucrul acesta şi nici n-a fost vorba de bani publici.
„De bani… n-am spus eu de bani, de bani era primarul de la Mihai Eminescu care a spus ’domne da’ primarii noştri să fie sprijiniţi’. Da’ nu eu”, a mai arătat
liderul judeţean al PNL.