Întîlnirea dintre preşedintele PSD Victor Ponta şi liderul judeţean al PNL a picat. Deşi cei doi conveniseră să se întîlnească sîmbătă după-amiază la Cabana Stejarul, iar Florin Ţurcanu anunţase că va merge la întrunire, acesta s-a răzgîndit.
El a discutat pe această temă cu colegii de partid şi a concluzionat că cel mai bine este să nu aibă o întrevedere cu şeful social-democraţilor. Aceasta deoarece protocolul naţional de colaborare dintre PSD şi PNL nu a fost încă parafat şi nu ar avea astfel o bază de discuţii.
„Să mă duc să discut pe ce şi despre ce? Nu pot să discut despre un subiect pe care nu ştiu cum să îl abordez şi mai bine nu mă duc”, ne-a declarat
deputatul PNL. El se va întîlni luni la Iaşi cu Crin Antonescu, ocazie cu care este posibil să primească unele clarificări privitoare la colaborarea dintre cele două partide. Vineri la amiază Ţurcanu anunţase că se va întîlni cu Ponta deoarece este preşedintele unui partid important şi o astfel de întîlnire nu se prea poate refuza. Preşedintele PSD Botoşani şi-a anunţat sîmbătă vizita în judeţ pentru lansarea oficială a candidatului partidului la alegerile pentru Primăria Corni.