Şeful PNL Botoşani are din nou o poziţie critică faţă de liderul naţional al partidului. Mai mult sau mai puţin voalat, Florin Ţurcanu îi reproşează acestuia politica de opoziţie pe care o duce. „Dacă rămînem numai cu vorba nu mai trece nici o lege, niciodată. Trebuie să înţelegem. Dacă Crin Antonescu nu a înţeles că majoritatea decide, eu înţeleg lucrul ăsta. Dacă vrei să treci o lege te duci cu ... îi iei cu săru’ mîna, îi rogi frumos, îi explici că le faci bine şi lor, le aduci voturi, să treacă legea, că altfel ...”, a declarat deputatul botoşănean. El susţine că a purtat mai multe discuţii cu preşedintele PNL în care a încercat să îl convingă să schimbe strategia formaţiunii de a face opoziţie, însă încerările sale au fost sortite eşecului. „I-am explicat şi îi explic mereu şi el mi-a zis că opoziţia este constructivă. Fiecare cu ideile lui”, a mai afirmat Florin Ţurcanu, care a adăugat că „nu eu construiesc, eu mă ocup de ... el construieşte”.
Preşedintele PNL Botoşani nu se teme de eventuale repercursiuni ale conducerii centrale cauzate de poziţia sa mai critică. El susţine că nu i s-au reproşat niciodată luările de poziţie şi că Antonescu îl sprijină „nelimitat”.
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024