Un turist a rămas fără card în trenul Mangalia – Suceava - Botoșani, când se întorcea din concediu, iar când a ajuns acasă a descoperit că ar fi retras o mică avere de la bancomatele din Medgidia.
Turistul a plecat de la Mangalia pe 13 august, atunci când a şi descoperit, aproape de casă, că a rămas fără portofelul în care se aflau mai multe documente, dar şi un card bancar.
Potrivit Antena 3, în momentul în care a ajuns acasă, turistul a descoperit, prin aplicaţia mobilă, că de pe card au fost scoase sume consistente de la mai multe bancomate din Medgidia.
Omul a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a povestit ce s-a întâmplat, iar poliţiştii de la Transporturi au deschis o anchetă şi au aflat că portofelul turistului a ajuns în mâinile a două femei şi un bărbat din Medgidia.
Fără să stea pe gânduri, mai ales că aveau la dispoziţie şi PIN-ul cardului, care era notat chiar pe spatele cardului, cei trei au mers la bancomatele din Medgidia şi au început să scoată bani, oprindu-se la suma de 27.000 de lei.
”În urma investigațiilor efectuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au depistat trei persoane (un bărbat și două femei), cu vârste cuprinse între 26 și 65 de ani, toate din municipiul Medgidia, bănuite de comiterea faptei.
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul B.J.P.T. Constanța, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri”,
comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
Cei trei au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, iar față de femeia de 26 de ani a fost luată măsura controlului judiciar.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024