Mai mulţi primari din comune situate în nordul judeţului au semnalat prefectului pagubele însemnate pe care le fac turmele de porci mistreţi, în condiţiile în care recoltele fermierilor sunt deja substanţial reduse de secetă. În cârduri de câteva zeci de mistreţi, sălbăticiunile fac ravagii în culturile ce încă mai sunt în comunele Păltiniş, Darabani, Hudeşti, Suharău, Pomârla şi Hilişeu-Horia. Primarii s-au adresat prefectului Adrian Constantinescu pentru a coordona o serie de măsuri.
În cadrul discuţiei pe care a avut-o astăzi cu directorul Direcţiei Silvice,
reprezentantul guvernului în teritoriu a solicitat ca, în cadrul sezonului de vânătoare de mistreţi ce începe chiar pe 1 august, să se acţioneze cu prioritate pe fondurile de vânătoare din comunele nordice. Totodată, specialiştii silvici s-au angajat să organizeze „goane oarbe” şi „pânde”, prin care să protejeze culturile botoşănenilor.
Legislaţia din domeniu prevede şi o procedură de despăgubire a proprietarilor ale căror recolte au fost stricate de mistreţi. Aceştia trebuie să se adreseze în 24 de ore primarului, care va constitui o comisie de evaluare ce include un specialist al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare din Suceava. Pagubele ar putea fi plătite de Ministerul Mediului din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, sau de administratorii privaţi ai fondului de vânătoare din care provin animalele dăunătoare, dar procedura este greoaie. Fapt pentru care până acum nu s-au plătit astfel de despăgubiri.
La nivelul judeţului Botoşani sunt circa 270 de exemplare de porci mistreţi, numărul nefiind mai mare decât anul trecut. „
Înţeleg că în fiecare an se constată atacuri ale mistreţilor asupra culturilor. Anul acesta Prutul este scăzut şi probabil mai vin şi de pe malul celălalt. Cert este că trebuie să ajutăm oamenii, care deja sunt afectaţi de secetă. Îi rog de aceea pe administratorii privaţi ai fondurilor de vânătoare să hrănească animalele sălbatice aşa cum prevăd normele din domeniu, astfel încât sălbăticiunile să nu creeze probleme mari”, a declarat
Adrian Constantinescu, prefectul judeţului Botoşani.