1.586 de observații noi au fost introduse în acest an de utilizatori în aplicația Uite barza!, din care 1.358 au fost validate de către specialiștii de la Societatea Ornitologică Română (SOR).
Aplicația Uite barza! este gratuită și disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android și poate fi folosită de orice persoană care deține un smartphone și dorește să participe la numărarea berzelor albe din România. Aplicația este dezvoltată de către SOR cu sprijinul companiilor Enel. Recensământul berzelor albe a avut loc în perioada 10 iunie - 10 iulie 2022.
Numărul de berze albe (Ciconia ciconia )înregistrat în 2022 în aplicația Uite barza! a fost de 5.410indivizi, dintre care 2.689 sunt adulți, iar2.721 sunt pui. După colectarea tuturor observațiilor din acest an și eliminarea înregistrărilor multiple ale acelorași cuiburi, a reieșit un număr de 1.358de cuiburi recenzate, din care 310 au fost cuiburi semnalate pentru prima oară prin intermediul aplicației.
Din cele 1.358 de cuiburi recenzate, 777 se află pe stâlpii de electricitate și sunt fără suport, 515 cuiburi sunt pe stâlpii de electricitate și au suport metalic,iar restul de 66 de cuiburi sunt amplasate pe hornuri, acoperișuri și în copaci.
„Am ajuns la al șaselea an consecutiv de monitorizare a berzelor albe și vrem să le mulțumim tuturor oamenilor care an de an sunt aproape de noi și se implică în acest program. Uite barza! este un proiect de citizen science, iar datele sunt colectate cu ajutorul tuturor voluntarilor care doresc să ia parte la acest recensământ. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra populației de berze albe, ornitologii au nevoie de cât mai multe date precise și pe câți mai mulți ani. Așa cum am promis, și anul acesta am premiat cu binocluri, tricouri și insigne cu berze albe cei mai activi utilizatori ai aplicației”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.
Anul acesta, topul județelor unde au fost semnalate cele mai multe cuiburi de barză prin intermediul aplicației Uite barza!a rămas nemodificat.
Pe primele trei locuri se găsesc aceleași județe ca în 2021.
Constanța – 245
Brașov – 209
Tulcea – 114
Clasamentul comunelor/orașelor suferă modificări în acest an.
În 2021, comuna Ostrov era pe primul loc,cu 44 de cuiburi, iar acum pe locul întâi s-a clasat comuna Părău, cu 51 de cuiburi.
Părău (Brașov) - 51
Mărtiniș (Harghita) - 43
Cel mai sudic cuib de barză albă a fost semnalat în acest an în comuna Fântânele, din județul Teleorman.
Cel mai nordic cuib a fost înregistrat în orașul Darabani, din județul Botoșani.
Cuibul cel mai vestic a fost semnalat în orașul Sânnicolau Mare, din județul Timișoara, iar cel mai estic a fost înregistrat în comuna Sfântu Gheorghe, din județul Tulcea.
Cuibul situat la cea mai mare altitudine, 1.116 metri, se află în comuna Beliș, județul Cluj.
Cuibul situat la cea mai mică altitudine în acest an, 2 metri peste nivelul mării, se află la Sfântul Gheorghe, județul Tulcea.
În 2022, cel mai mare număr de pui numărați într-un cuib a fost de șase, în localitatea Bod, județul Brașov.
Prin intermediul aplicației Uite barza! pot fi semnalate și cuiburile care pun în pericol berzele albe, dar și rețeaua de distribuție de energie electrică. Astfel, distribuitorii de energie electrică pot lua măsuri pentru a împiedica rănirea sau chiar moartea berzelor și prevenirea penelor de curent.
În ultimii trei ani, companiile de distribuție ale Enel în România au montat aproximativ 150 suporturi metalice pentru cuiburi, cu ajutorul coordonatelor furnizate de către oameni prin intermediul aplicației.
Proiectul „Uite barza!” este implementat de către SOR, cu sprijinul companiilor Enel din România.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024