Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o fermă de animale din localitatea Grivița, comuna Cordăreni. Un adăpost de animale, unde erau în jur de 70 de vaci, mai mulți baloți de furaje, două autoturisme, o cisternă și cauciucuri au luat foc.
Alarma a fost dată de proprietar, care era într-o rulotă, în apropierea grajdului de animale.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni și patru echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu patru autospeciale și o cisternă.
Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari.
Aceștia au constatat că ardeau violent adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, mai mulți baloți de furaje, cauciucuri, două autoturisme și o cisternă remarcabilă.
Din nefericire, cele aproximativ 70 de vaci nu au putut fi salvate.
În acest moment, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea sa și înlăturarea efectelor.
Viața și moartea lui Eminescu: Certificatul de deces semnat de doi analfabeți
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Cadou otrăvit de la Ciolacu la început de an, vor fi afectați toți românii
Gabriela Erdic
Jan 03, 2025
Lanțul de magazine Profi s-a vândut cu 1,3 miliarde de euro
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
FC Botoșani pleacă în cantonament: S-a stabilit primul meci de campionat din noul an
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Perioadă de foc pentru pompierii botoșăneni, în ultimele trei zile
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile