Participarea la conferința județeană a PSD din luna aprilie i-a fost până la urmă fatală primarului PNL de Păltiniș.
Costel Romanescu (foto dreapta) a fost exclus și radiat din baza de date a partidului, pierzându-și astfel toate drepturile pe care i le conferea această calitate.
Decizia a foat luată de Biroul Permanent Județean al PNL după ce s-a făcut și o analiză a rezultatelor la alegerile europarlamentare care a dovedit faptul că alesul liberalilor a sprijinit de fapt PSD-ul.
Scorul social-democraților a fost aproximativ de două ori mai mare în Păltiniș decât al PNL-ului la amintitul scrutin.
”Astăzi, 10 Iunie 2019, în cadrul ședinței Biroului Judetean al PNL Botoșani, s-a decis, cu vot majoritar, radierea primarului comunei Paltinis, Costel Romanescu, din baza de date a Filialei PNL Botoșani conform Art. 22, Alin. 2, lit. C din statutul PNL.
Decizia a fost luată ca urmare a numeroaselor acțiuni și atitudini publice ale domnului Romanescu care au fost in neconcordanță cu prevederile statutare”,
au anunțat liberlaii botoșăneni.
Costel Romanescu, ales primar pe lista PNL, a fost invitat de mai multe ori la ședințele BPJ, inclusiv la cea de astăzi, dar a refuzat să participle.
Astfel, el se poate înscrie în PSD fără să își piardă mandatul de primar.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024