Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29 D, în localitatea Trușești, în urmă cu puțin timp.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care erau cinci persoane.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere clandestine
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Escrocii „romantici” dau târcoale: CUM pot rămâne îndrăgostiții fără bani în conturi
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Schimbare de program: Meciul Botoșaniului cu Universitatea Cluj începe mai devreme
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile