Mai mulți colegi ai bărbatului înjunghiat noaptea trecută de un client s-au adunat în curtea Spitalului Județean Mavromati.
Au făcut-o în semn de solidaritate pentru colegul lor dar și pentru a atrage un semnal de alarmă cu privire la riscul la care se expun când practică această meserie.
„Cei de etnie romă vin ne amenință, intră în mașină cu forța. Chiar ridică și mâna la taximetriști, nu este prima dată când s-a întâmplat, iar Poliția nu ia vreo măsură concretă. Cred că Poliția ar trebui să fie mai eficientă și mie mi s-a întâmplat la Rareș în spate, am fost lovit și Poliția a reușit să ajungă după 20 de minute. În 20 de minute puteam să fiu făcut varză acolo”,
spunea un taximetrist care practică acest serviciu de 6 ani de zile
În cazul de noaptea trecută, tocmai polițiștii au fost cei care i-au salvat viața taximetristului înjunghiat în gât și piept: „Asta nu mai știu. Înseamnă că au fost și ei eficienți, dar la mine nu au fost”, a răspuns taximetristul din Botoșani
În opinia lui, cei mai agresivi sunt cei care urcă sub influența băuturilor alcoolice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024