Săptămâna aceasta Primăria va semna un contract cu societatea Eltrans, privitor la regulamentul privind parcările din municipiul Botoșani și autoturismele care staționează neregulamentar.
În primă fază regulamentul aprobat în Consiliul Local se va aplica doar la parcările cu plată ale Primăriei.
Botoșănenii vor fi anunțați din timp cu privire la data de la care aceste parcări nu vor mai fi gratuite, edilii luând în calcul o perioadă de informare de două săptămâni de zile.
”Suntem în procedură de semnare a documentelor cu compania Eltrans care are delegată activitatea pentru parcările cu plată și ridicarea mașinilor. Într-o primă etapă va intra în funcțiune doar o parte din regulament, cea care privește parcările cu plată, acolo unde se vor bloca roțile mașinilor care nu au plătit taxa de parcare”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În cazul parcărilor neregulamentare, compania Eltrans va solicita sprijinul Poliției Locale sau Poliției Municipale pentru ridicarea autoturismelor.
„Nu se vor mai bloca roțile mașinilor la parcările neregulamentare pentru că nu se înlătură obstacolul, cel care a determinat aplicarea sancțiunii. Dacă avem o mașină parcată pe trecerea de pietoni și blocăm roata, nu rezolvăm cu nimic situația, mașina rămâne acolo blocată poate chiar pe o perioadă lungă de timp”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Însă ridicările de autoturisme vor fi făcute într-o etapă ulterioară după ce vor fi efectuate toate verificările de ordin tehnic, necesare pentru funcționarea la parametri normali a utilajului de ridicat.
În cazul parcometrelor ce au fost preluate de la fosta societate HSR care se ocupa de acest serviciu, acestea au fost verificate de către o firmă specializată care a constatat că sunt funcționale.
„Deoarece a trecut foarte mult timp de la preluarea acestor bunuri de retur de la compania care a gestionat înainte serviciul, a fost necesară verficarea acestor bunuri. S-au verificat parcometrele achiziționate de Primărie, s-au făcut mici reglaje tehnice, sunt funcționale și vor fi transferate companiei Eltrans”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Ulterior, Primăria va transfera la Eltrans și utilajul de ridicat autoturisme care în prezent este verificat ISCIR.
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024