Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Avocat, scriitor, om politic și un excelent cunoscător al naturii umane. A lăsat posterității una dintre cele mai tulburătoare cărți din memorialistica de război, de o sinceritate nu doar tăioasă, ci și periculoasă pentru comuniști care, imediat ce au preluat puterea, au eliminat paginile care le frigeau conștiințele.
Ioan Missir a rămas până astăzi drept ultimul primar necomunist al Botoșanilor. Odată cu plecarea lui Missir în refugiu, în 1944, comunismul și-a extins precum o hidră toate brațele peste oraș. Și nu de puține ori ni se pare, după mai bine de șapte decenii, că hidra nu ne-a părăsit nici astăzi.
Primul din neamul armenilor Missir care ajunge pe pământ botoșănean este Ovanes (Ioan) Missir, bunicul viitorului primar. Era în anii 1840. Se implică în zidirea bisericii din satul Teişoara și se alege cu rangul boieresc de căminar (acordat de Grigore Ghica în anul 1851).
Ovanes Missir are 13 copii, printre care Basile (pentru o vreme coleg cu Mihai Eminescu, la Cernăuţi), Simeon şi Bogdan (născut în 1847).
Bogdan se căsătoreşte cu Cecile Marchand, o institutoare franceză originară din Elveţia. În anii 80, la sfârşitul secolului XIX, Bogdan şi Cecile Missir părăsesc România pentru a se stabili în SUA, unde pun pe picioare o fermă în New Jersey, Hudson.
"Bunicul şi bunica, tineri căsătoriţi, au emigrat în 1885, în America. Au avut patru copii şi au încercat să facă acolo o ferma de vaci, însă au dat faliment", spunea Ioana Vlad-Missir, fiica scriitorului Ioan Missir.
După alte surse, soţii Bogdan şi Cecile Missir au avut 6 copii, doi sfârşind din viaţă prematur. Al doilea copil, Ioan, s-a născut pe 17 februarie 1890, în West Hoboken.
Familia se întoarce în România pe când Ioan avea câțiva ani. Se stabilesc în Botoșani, iar amintirile regretatei Ioan Vlad-Missir ne ajută să identificăm și locul unde s-au stabilit tinerii Missir.
"Am crescut într-o livadă de 10 hectare, acum Cartierul Primăverii, dar eram adesea la joacã, pe toloaca Botoşanilor, cu alţi copii de vârsta mea. Am moştenit şi noi acea livadã, care dupã 1965 s-a transformat în Cartierul Primăverii", povestea Ioana Vlad-Missir.
Ioan Missir a urmat la Botoşani şcoala primară şi cursul secundar (Liceul "A.T.Laurian"). După bacalaureatul din 1909, beneficiază, prin Comunitatea Armeană din Botoşani, de o bursă şi se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, absolvind în 1913.
După licenţă este mobilizat (în campania din Bulgaria), decorat în 1913, iar până în 1916, la izbucnirea conflagraţiei mondiale, este concentrat de mai multe ori.
(Ioan Missir)
Intră în Primul Război Mondial ca tânăr sublocotenent în Regimentul 8 Vânători Botoşani şi urcă treptele ierarhice militare până la gradul de căpitan. Revine de pe front în 1918 şi activează ca avocat în Baroul Botoşani. Simpatizează cu aspiraţiile politice ale lui Nicolae Iorga, fapt care îi înlesneşte şi drumul în politică.
În Botoșani, este mai întâi ajutor de primar (1919-1920), apoi de două ori primar (1931-1932 şi 1941-1944).
Anul 1940 îl găseşte în postul de comandant al Gării Cernăuţi (în perioada ultimatumului sovietic, unde organizează trenurile pentru refugiaţi).
(Ioan Missir)
În 1944, la Botoşani, în calitate de primar, se preocupă cu mare grijă ca locuitorii târgului să părăsească în siguranţă oraşul. Pleacă ultimul în refugiu şi rămâne în istoria locală drept "ultimul primar necomunist al Botoşanilor".
”Ioan Missir este cunoscut din două puncte de vedere. Pe de o parte pentru că a avut un rol deosebit în viața Botoșanilor, a fost în două rânduri primar, între 1931-1932 și între 1941-1944. Și dintr-o altă perspectivă, este autorul unei cărți care l-a făcut celebru, și anume Fata Moartă, publicată în 1937, roman care evocă amintirile participării la Primul Război Mondial. Ion Missir este considerat, și chiar este, ultimul primar necomunist al Botoșanilor, un om care a adus faimă orașului”,
Gheorghe Median, istoric
.jpg)
(Gheorghe Median)
Pentru comunitatea armeană, numele lui Missir rezonează cu un soi de istorie, dar nu din aceea care se predă la școală. Pentru că nici nu se predă.
Cristian Lazarovici, președintele Filialei Botoșani a Uniunii Armenilor din România, își amintește de soția lui Ioan Missir, care i-a supraviețuit soțului destulă vreme cât să rămână în memoria botoșănenilor.
”De mic copil am auzit de multe ori de la bunica mea despre vechea ei prietenă Titia Missir (soția lui Ioan Missir) și despre multele momente plăcute sau mai puțin plăcute datorită schimbărilor istorice, petrecute împreună. Mai târziu i-am cunoscut și personal pe dna Ioana Vlad Missir (fiica lor) și soțul acesteia, Prof. Nicolae Vlad. Oameni cu mult bun simț și care păstrează cu respect valorile noastre armenești”,
Cristian Lazarovici, președintele Filialei UAR Botoșani
(Cristian Lazarovici)
Numele Missir a devenit pentru botoșăneni mai mult decât o emblemă, mai mult decât un model.
”Pentru noi, armenii botoșăneni, familia Missir o putem considera un simbol, un model al luptei pentru supraviețuire și perpetuării valorilor armenești. Așa cum ei au emigrat în America cu dorință de a oferi condiții mai bune membrilor familiei, așa au procedat milioane de armeni care au reușit să supraviețuiască ororilor făcute în imperiul Otoman la sfârșitul sec XIX și începutul sec XX răspândiți în toate zările lumii. Familia Missir ( familie veche armenească din Moldova- Missirian- în traducere "care vin din Egipt") a răspuns nevoilor comunității în care au trăit numărându-se printre cei trei ctitori ai bisericii din satul Teisoara, comuna Roma.
Ioan Missir, prieten și apropiat al lui Nicolae Iorga, rămâne în memoria noastră atât prin cartea sa "Fata Moartă", dar și prin activitatea sa ca primar în două rânduri al Botoșaniului”,
Cristian Lazarovici, președintele Filialei UAR din Botoșani
"Fata Moartă" este despre adevăr şi asumare, despre oamenii siliţi să îşi construiască eroismele pe cadavrele semenilor, indiferent că aceştia sunt camarazi sau inamici.
Povestea singurei cărţi rămase de la avocatul Ioan Missir este, prin ea însăşi, o parte a istoriei de decenii a comunismului timpuriu şi, apoi, a celui de sfârşit de secol.
Scrisă la 20 de ani de la Primul Război Mondial, cartea apare, în primă ediţie, în anul 1937, după un lung periplu prin edituri, care îi refuzau publicarea.
Petru Manoliu, cumnatul lui Ioan Missir, lasă mărturie despre viaţa dinainte de tipar a cărţii, dar şi despre autorul acesteia, care "nu vrea să fie scriitor". Ioan Missir aşternuse pe hârtie gânduri culese din amintirile sale de război, fără intenţia de a le publica, spune Petru Manoliu.
"Omul acesta nu vrea să strălucească. Nu vrea să scrie, nu vrea să fie scriitor. A scris cartea aşa cum pliveşte un butuc de vie. A scris aşa cum priveşte, aşa cum aude, aşa cum respire, terminându-şi cartea şi bătând-o singur la maşină, era gata să-şi încuie manuscrisul, nu jenat că a scris o carte, el, bărbatul şi omul cu simţ real al vieţii, ci convins că de lucrurile tale intime nu este bine, nu este frumos şi nu se cade să vorbeşti" (cf. Victor Durnea, în prefaţa ediţiei 2006 a cărţii "Fata Moartă")
"Fata Moartă" nu era o carte despre război, ci un discurs despre inutilitatea acestuia.
Adevărul despre "Fata Moartă" transpare din atitudinea unui editor care acceptă să publice romanul, punând însă o condiţie clară: cartea să beneficieze de o prefaţă scrisă de un general care să "gireze că aşa cum Ioan Missir a descris războiul nu este o închipuire denigratoare, ci o realitate" (Petru Manoliu).
Cartea apare nu cu o prefaţă a vreunui general, ci cu o întâmpinare semnată de Nicolae Iorga. În fapt, cartea lui Ioan Missir demonstrează că războiul nu este un act de eroism, ci o monstruozitate devoratoare de vieţi!
Romanul beneficiază de o critică entuziastă după apariţie, "Fata Moartă" primind Premiul "I. Heliade Rădulescu" al Academiei Române, precum şi Premiul "I. Al. Brătescu Voineşti" al Societăţii Scriitorilor Români.
Este reluată în alte patru ediţii.
Cartea începea să deranjeze. Așa că sunt eliminate din text cuvinte, propoziţii, fraze şi chiar un întreg capitol, pe motiv că acestea cuprindeau referiri negative la bolşevism, la comportamentul armatelor ruseşti şi cel al soldaţilor ruşi.
Următoarele ediţii (1967 sau 1977) sunt reeditări ale ediţiei cenzurate din 1945, atent controlate şi verificate, mai ales că funcţiona cu succes Fondul "S" (Fondul "Special" de control al cărţilor, înfiinţat în anii 50, conform dispoziţiilor sovietice).
Prima ediţie necenzurată, după 1945, ediţia a VIII-a, este publicată la Editura Ararat, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, şi este îngrijită şi prefaţată de Victor Durnea.
"Fata Moartă" este o carte extrem de actuală, în contextul geo-politic în care România se află astăzi. Pentru că, privit cu luciditate, războiul nu are, în sine, nimic demn. Este o formă de profundă şi inutilă degradare umană!
Pentru botoșăneni, valoarea documentară a acestei cărţi este dată şi de desele referiri la Regimentul 8 Vânători (garnizoana de la Botoşani).
Ioan Missir descrie cutremurător întoarcerea trupelor de pe front, în 1918. Soldații intră într-un Botoşani pustiu, închis, indiferent la sacrificiul ostaşilor. Emoţia întoarcerii acasă este frântă la intrarea în oraş:
"De-a lungul bulevardului – nimeni! (…) Nici o şcoală. Nici o floare. Nimeni din partea oficialităţilor! Când cotim strada şi ajungem în dreptul primăriei, unde, în balcon, apare "premarele", întoarcem capul în altă parte şi din rândurile noastre pleacă un cuvânt ce se aude răspicat: Să-ţi fie ruşine!"
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
