Oamenii din Orășeni Deal au avut parte de imagini ca-n filme sâmbătă dimineață. Ultimul bărbat scos din mașini a primit minute bune îngrijiri medicale chiar în fața ochilor lor.
Era un tânăr care se afla în Audi, din câte se pare pe locul din dreapta. Avea dublă fractură la piciorul drept, sânge închegat pe față, însă era conștient și în mâinile tremurânde ținea un portofel. Inițial a fost așezat pe o targă, chiar pe carosabil, după care urcat într-o ambulanță și trimis la Spitalul Județean. A fost ultimul plecat de la locul impactului fatal Audi – Logan, dar în starea cea mai bună. Pentru salvarea sa au intervenit atât cadre medicale și pompieri, cât și consilieurl local Florin Plian și plutonierul major Sebastian Ilie de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ultimul aflat prin zonă în afara programuluui de lucru. (S.B.)
[[galerie-foto]]
RAZIE a polițiștilor în trenuri și stații de călători: Au fost date amenzi de 7.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșani, sub COD GALBEN de vânt puternic
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
BLOCADA la Botoșani: Zeci de permise reținute și SUTE de sancțiuni aplicate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volan
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile