Antreprenorul botoşănean a intrat în business în urmă cu 25 de ani, iar de la un atelier improvizat pe doar câţiva metri pătraţi a ajuns la un grup cu 3 fabrici, un centru de cercetare, peste 400 de angajaţi şi afaceri de 30 milioane de euro
Acum, Gheorghe Ciubotaru a trecut la un nou pas în dezvoltarea grupului Electroalfa.
"Experienţa mi-a arătat că fiecare an vine cu noi provocări, oportunităţi, dar şi greutăţi. Întreaga mea carieră profesională se împleteşte cu istoria Electroalfa, iar drumul a fost unul intens, în care am investit încredere, efort şi pasiune. Atât realizările, cât şi eşecurile au oferit posibilităţi de a evolua şi construi noi strategii", a declarat Gheorghe Ciubotaru, cel care a pornit businessul Electroalfa în anul 1991.
Revoluţia l-a prins în funcţia de şef de secţie al unuia dintre coloşii energetici ai vremii. Avea în subordine peste 300 de salariaţi la Electrocontact Botoşani, însă perioada aceea era una tulbure, care a culminat cu o criză de autoritate şi control, aşa cum o defineşte Gheorghe Ciubotaru.
„Nu-mi regăseam locul. Am zis atunci că e timpul să fac altceva“, îşi aminteşte Ciubotaru cum a intrat în antreprenoriat.
Nu i-a fost uşor, de la funcţia de şef la cea de muncitor, vânzător, contabil şi toate cele necesare pentru a pune pe picioare o afacere. A început de jos, într-un atelier improvizat de doar câţiva metri pătraţi, unde a fabricat primul produs - o protecţie pentru motoare. Primele contracte le-a încheiat cu firme din zona de construcţii. De la un atelier improvizat a trecut la un garaj, a angajat primul om, iar după trei luni a închiriat o casă de circa 100 de metri pătraţi şi a făcut noi angajări. Aici avea deja spaţiu pentru a amenaja o mică făbricuţă.
„Aveam zona de producţie, o magazie şi o cameră de prototipuri. Din cei cinci oameni, doi lucrau la prototipuri. În vremea aceea nu oricine îşi permitea aşa ceva“, povesteşte Ciubotaru, cu menţiunea că întotdeauna era interesat de a oferi condiţii bune oamenilor cu care lucra.
„Veneam dintr-o întreprindere în care angajaţii sufereau iarna de frig. Pur şi simplu le îngheţau mâinele pe utilaje“, explică omul de afaceri. Ca o paranteză, Ciubotaru spune că în cei 25 de ani de activitate a grupului Electroalfa, care în prezent are peste 400 de angajaţi, niciodată nu a întârziat plata salariilor, nici măcar cu o zi.
Țintim creşterea performanţei în calitate şi livrare, iar investiţiile vor fi preponderente în dezvoltarea oamenilor şi a sistemului de management al îmbunătăţirii continue. Avem în plan extinderea capacităţii de producţie şi construirea unei noi fabrici.
Sunt mândru că astăzi Electroalfa este un brand puternic în domeniul energetic şi mă bucur că am alături de mine o echipă de peste 400 de oameni profesionişti. Pentru mine este esenţial să ofer cele mai bune condiţii pentru angajaţi, care, din punctul meu de vedere, este cel mai important atu al unui business.
Din 1995 îşi mută toată activitatea într-o clădire veche.
„Am luat două etaje într-o clădire-cooperativă cu plata pe cinci ani. Clădirea arăta sub orice critică. Am fost nevoit să investesc mulţi bani pentru a o aduce la standardul propus“, a mărturisit Ciubotaru.
Spune că toată viaţa s-a ghidat după deviza de a crea „acel altfel“, care îi dă motivaţia de a continua, de a perfecţiona.
„Am reuşit să fac acel microclimat de care vă povesteam. Un spaţiu frumos, ordonat, cu căldură, cu utilaje pentru ridicat, instalaţii de vopsit în câmp electrostatic“, spune patronul Electroalfa, precizând că în doar câţiva ani realizase investiţii de câteva sute de mii de mărci germane.
Pentru bănci businessul Electroalfa a devenit interesant doi ani mai târziu, atunci când BRD îi oferă un credit de 700.000 de mărci.
„Toţi banii i-am investit în utilaje, astfel ca înainte de anul 2000 deja eram cunoscuţi atât pe plan naţional cât şi pe piaţa externă“, spune antreprenorul.
Îşi aduce aminte cu plăcere când a reuşit să se impună în faţa concurenţilor la o licitaţie în anul 1997 organizată de Conpet.
„Era o licitaţie pentru un contract de modernizare a reţelei de transport a Conpet. Atunci a fost momentul când firmele din domeniu şi-au pus întrebarea: "Cine sunt ăştia de la Botoşani?“, povesteşte Ciubotaru.
De altfel, produsele de joasă şi medie tensiune fabricate la Botoşani şi multe prototipuri erau prezente deja din anul 1995 la târgurile de profil din ţară, iar mai apoi din străinătate. Omul de afaceri spune că din acel an Electroalfa are o prezenţă constantă la TIB, iar din 2000 la Hanovra.
„Era înainte de anul 2000 când împreună cu 39 de angajaţi am participat la târgul de Hanovra. Am dorit atunci să le arăt că muncă lor este una de calitate, dar că mai avem mult de lucrat faţă de concurenţii din Occident“, spune Ciubotaru.
Despre anii 1995-2000 spune că a fost o perioadă pe care nu a conştientizat-o.
„Beneficiam de forţă de muncă înalt calificată şi disponibilă. O găseam foarte uşor. Apoi a început exodul din oraşele mici către cele mari, iar de câţiva ani oamenii tineri au plecat în străinătate“, spune Ciubotaru.
Acest lucru l-a determinat pe botoşănean să caute forţă de muncă dincolo de Prut. Compania este deja prezentă la Chişinău cu un birou de inginerie, compania având parteneriate cu unităţile de învăţământ din Republica Moldova.
Primele provocări pentru Electroalfa au apărut la începutul deceniului trecut, când firma depăşea pragul de 100 de salariaţi, iar comenzile şi contractele mari îl determinau pe Ciubotaru să facă noi şi noi angajări.
„Atunci am trecut printr-o criză de management şi am fost nevoit să trec la un alt nivel. Am realizat schimbări structurale, iar de la un management antreprenorial am trecut la unul corporatist“, spune omul de afaceri.
Acest sistem nu a fost făcut peste noapte, dar rezultate începuse să se observe în cifra de afaceri, care în 2008 ajunsese deja la aproape 30 milioane de euro, iar numărul de angajaţi depăşise pragul de 400 de persoane.
25 de ani de experienţă în domeniul energetic
3 unităţi de producţie în Botoşani
1 centru de cercetare-dezvoltare
1 birou de proiectare în Rep. Moldova
30 mil. euro cifră de afaceri în 2015
Anul acesta, Electroalfa a îmbrăcat hainele de sărbătoare. Electro - Alfa Internaţional a împlinit 25 de ani, perioadă în care a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul energetic, fiind specializat în producţia şi furnizarea de echipamente electrice de medie şi joasă tensiune, confecţii metalice şi lucrări de antreprenoriat în instalaţii electrice complexe.
„Pentru noi este esenţial să dezvoltăm cele mai bune condiţii pentru angajaţi, din punctul meu de vedere cel mai important atu al unui business, şi să investim în cercetare, dezvoltare şi inovatie“, mai spune antreprenorul.
Acesta este şi motivul care l-a determinat pe Gheorghe Ciubotaru ca începând din acest an să orienteze grupul Electroalfa spre un stil nou de management.
„Este un proiect bazat pe principiile Kaizen şi presupune implicarea tuturor oamenilor din companie. Procesul este unul amplu, de lungă durată şi face parte din strategia de dezvoltare a organizaţiei pentru perioada 2016-2020“, spune omul de afaceri, precizând că are în plan extinderea capacităţii de producţie şi construirea unei noi fabrici în România sau în străinătate.
1991. Înfiinţează compania
1992. Lansează primele tablouri electrice; are loc omologarea primului produs de serie - cutie de distribuţie 1-7
1994. Realizează investiţii majore în companie prin achiziţii de noi utilaje (maşini de îndoit tablă, ghilotină, instalaţii de vopsit în câmp electrostatic)
1995. Începe producţia de confecţii metalice pentru echipamente electrice; înfiinţează filiala de la Bucureşti
1998. Inaugurează noul sediu administrativ, începe exportul în ţări precum Republica Moldova, Marea Britanie, Nigeria, etc.
2005. Deschide filiale la Cluj şi Iasi; implementează proiectul de branding Electroalfa
2008. Echipa Electroalfa se măreşte până la 400 de angajaţi
2009. Lansează noi produse - posturile de transformare compacte
2011. Înfiinţează divizii de business: echipamente electrice, antrepriză, confecţii metalice
2012. Grupul de firme ajunge la o cifră de afaceri de 36,5 milioane euro; inaugurează un parc fotovoltaic în localitatea Rediu (Botoşani)
2013. Deschide Centru de Cercetare şi Dezvoltare
2015. Înfiinţează biroul proiectare de la Chişinău
2016. Aniversează 25 de ani de activitate, începe implementarea proiectului Kaizen - orientarea spre un stil de management nou.
Gheorghe Ciubotaru se află pe locul 229 în Capital TOP 300 Cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 23-25 milioane de euro. (Sursa: Capital)
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024