A fost admirat și aplaudat de melomanii botoșăneni. Un dirijor experimentat, un muzician talentat, un spirit liber într-o lume tot mai închistată.
Petronius Negrescu avea 52 de ani (născut pe 25 aprilie 1969, la Tecuci), și se formase în ani de muncă și perseverență pentru a fi nu doar un strălucit contrabasist de jazz, ci și un dirijor de muzică clasică.
Format în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (1990-1995), specializările Regie de teatru muzical, Pedagogie muzicală şi Jazz, Petronius Negrescu a activat inițial ca muzician de jazz, susţinând numeroase concerte și realizând foarte multe înregistrări de radio şi televiziune. Însă din anul 2000 se dedică aproape în întregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat şi de doctorat. În anul 2008 a beneficiat de o bursa post-universitara în S.U.A., unde a fost asistent dirijor al maestrului Larry Livingston, şi a participat ca instrumentist în Orchestra Idellwild Festival, cu care a concertat la celebra Disney Hall. În ultimii ani a fost profesor la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, Facultatea de Muzică.
Pentru a controla bagheta într-un mod profesionist a parcurs etape de studiu în particular, trecând prin masterat și prin doctorat, studiind de asemenea cu o serie de maeștri, de la Sabin Păutza și Larry Livingston, la Ilarion Ionescu Galați sau Valentin Doni.
Ca dirijor, a susținut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din: Arad, Timișoara, Cluj, Bacău, Botoșani, Iași, a Teatrului Muzical „N. Leonard” din Galați, și a Teatrului de Operetă din Kiev.
Ca muzician de jazz, a susținut numeroase concerte, realizând foarte multe înregistrări de radio și de televiziune. Este autorul a trei albume proprii și totodată autor al unor muzici de teatru și film.
„Cu adânc regret vă anunțăm că dirijorul Petronius Negrescu (Pedro) a părăsit această lume și s-a dus să dirijeze orchestra îngerilor. Dorim sa transmitem pe aceasta cale sincerele noastre condoleanțe familiei și tuturor celor ce simt împreună cu noi durerea despărțirii premature de cel ce a fost Artistul Petronius Negrescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, transmite Filarmonica Arad.
(Foto: Petronius Negrescu la Botoșani, februarie 2021 și iulie 2020)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024