(P) Având în vedere contextul socio-economic în care ne aflăm, cauzat de virusul Covid-19, foarte multe evenimente programate pentru intervalul aprilie-iulie s-au anulat și s-au reprogramat pentru această toamnă-iarnă sau pentru anul 2021.
De aceea, începând cu luna august, am reînceput la capacitate maxima activitatea de creare și realizare de rochii de ocazie și rochii de mireasă, pentru că evenimentele - nunțile, petrecerile de botez, petrecerile de majorat - s-au reluat, în noile condiții. Pentru a evita aglomerarea, preluăm comenzi pentru următoarele luni.
”Atelierul nostru nu a fost închis în perioada stării de urgență și de alertă, implementate la nivel national, ci am avut de onorat alt gen de comenzi vestimentare, din gama casual sau accesorii textile, pentru că, este adevărat că pandemia a dat peste cap numărul de evenimente, în special nunțile, pentru care lucram intens pe perioada verii. Clientele care aveau comenzi lăsate în atelier nu le-au anulat, ba din contra, unele dintre ele au dorit ca rochiile de mireasa sau de ocazie să le fie realizate, deși nu știau data la care vor reprograma evenimentul. Pe această cale le mulțumim tuturor. De asemenea, menționez că am lucrat în toată această perioadă și lucrăm, în continuare, cu toate regulile de prevenție și protecție necesare. Ne-am adaptat mult mai mult acestor vremuri, în unele cazuri, oferim și consiliere online, luăm comenzile și măsurile online, după indicațiile date de către echipa atelierului nostru”,
Andreea Cujbă, manager Velvet Queen Atelier.
Desi au lipsit evenimentele în aceste luni, Velvet Queen Atelier a dorit să mențină vânzările și locurile de munca, prin realizarea de articole vestimentare pentru femei, din gama casual, în special haine pentru serviciu sau uniforme, inclusiv uniforme pentru fetițe de scoală generală sau liceu.
În continuare, realizăm pe lângă rochiile de mireasă sau de ocazie, haine casual, de la rochii casual, cămăși, bluze, pantaloni, costume, până la paltoane de toamnă/iarna, pardesie de damă sau jachete.
Menționam că în aceasta perioada au crescut vânzările online, prin vânzarea produselor aflate pe stoc sau prin preluarea de comenzi prin intermediul paginii de Facebook Velvet Queen Atelier și a site-ului https://velvetqueen.ro/ .
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024