Un tânăr a murit, iar prietena sa se află în comă la spital după un accident teribil. Autorul groaznicului incident este un avocat care s-a urcat băut la volan. Teribilul accident s-a petrecut în intersecția de la Granit, pe bulevardul Socola, Iași.
Tânărul decedat în accident a oprit la semafor şi aştepta schimbarea culorii semaforului. După câteva clipe de aşteptat, autoturismul în care se aflau tinerii a fost izbit violent din spate. Bancheta din spate a fost împinsă puternic în faţă, iar şoferul a fost găsit pe bancheta din spate. De asemenea, el a lovit cu capul geamul portierei. De asemenea, prietena tânărului, a fost prinsă şi ea între fiarele contorsionate iar aseară a fost dusă în comă la spital.
Polițiștii au precizat în cursul acestei dimineți că șoferul decedat în cursul noptii trecute se numeste Lucian Vieru. Ei au crezut initial ca este vorba despre un alt tânăr, care conducea de regula autoturismul respectiv, și sotia acestuia. În autoturismul Toyota Auris, polițiștii au găsit copia unui proces verbal al unei amenzi, au crezut inițial că este tânarul care lucra pe mașina respectivă, însă agenții de poliție au mers acasă la acesta să se convingă și au aflat că îi împrumutase mașina unui amic.
Autoturismul care i-a lovit, o Toyota Corolla, era condusă de un avocat care după ce a participat la o petrecere, s-a urcat băut la volan. Acesta se numeşte Victor Ion Axinte, iar lângă el se afla prietena lui, originară din Republica Moldova. După ce a izbit violent mașina condusă de Vieru, Toyota Corolla, condusă de către avocat, a mai parcurs o distanţă de 180 de metri, a pătruns pe contrasens, şi s-a oprit într-un copac. În acelaşi timp, acul vitezometrului s-a oprit la viteza de 155 km/h. Martorii au povestit că prietena avocatului era teafără, iar lui îi curgea sânge de la cap.
„El mirosea puternic a băutură, şi ea la fel. Poliţiştii i-au pus fiola însă nu a putut să sufle, îi curgea sânge. Abia se ţinea pe picioare”, a povestit pentru sursa citată un poliţist de la Poliţia Locală, care au ajuns printre primii la faţa locului. (Sursa: Reporteris)
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024