Incident petrecut la meciul din Cupa Ligii care se joacă pe Stadionul Municipal în aceste momente. Suporterii aflați în tribuna oficială au făcut disperați semne medicilor prezenți la meci pentru un bărbat care avea nevoie de ajutor.
Acesta și-a pierdut cunoștința din motive care nu se cunosc la acest moment. Se prea poate să fie și din cauza căldurii, cu toate că, respectivul se afla în partea stadionului în care este umbră și nu pe cea opusă unde soarele arde puternic.
Ambulanța a ajuns până în zona în care se afla bărbatul. Acesta era inconștient. Mai mulți salariați ai Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) l-au pus pe o targă și l-au cărat la ambulanță. Autosanitara a mai petrecut câteva minute la marginea terenului după care, centralul a oprit meciul pentru a putea părăsi arena.
A intrat pe gazon și cu sirena pornită a plecat spre Spitalul Județean Mavromati. În timp ce medicii îi acordau primul ajutor suporterului care și-a pierdut cunoștința, FC Botoșani deschidea scorul.
UPDATE: Se pare că botoșăneanul a făcut infarct.
(G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024