În urmă cu 20 de ani o profesoară a găsit nişte boboci de raţă pe stradă şi i-a dăruit familiei Cozma.
Nici nu bănuiau că de-a lungul anilor, raţele vor creşte şi vor aduce în curtea lor şi alte surate. Familia Cozma este din comuna Răuceşti, judeţul Neamţ.
„Ele pleacă noaptea şi se întorc dimineaţa. Noaptea dacă rămân 10-20 de raţe. Primăvara clocesc aici, câte îşi găsesc loc. De mâncare le dau cereale. Am ceva culturi, mai am prieteni care mă ajută. Mai cumpăr la preţuri mici. Important este că rămân şi vin şi altele. Vin, mănâncă, iar seara pleacă pe apele curgătoare din zonă. Au venit oameni din Bucureşti, Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ să vadă raţele”, a povestit Iliodor Cozma pentru Ziarul Evenimentul
„După atâţia ani fac parte din familie”
Aproape în fiecare zi raţele sunt hrănite de Iliodor, care le împrăştie cam 40 de kilograme de porumb, grâu sau orz. În zilele când soţul nu este acasă, sarcina este preluată de soţie.
„După atâţia ani fac parte din familie. Când soţul nu e acasă trebuie să mă îmbrac cu haina soţului, deoarece ele s-au obişnuit cu acea haină, ştiu că nu sunt în pericol şi mănâncă liniştite. Dacă mă duc cu altă haină, sunt un intrus”, a spus Lăcrămioara Cozma.
Oamenii care trec prin comună se opresc şi fac fotografii, iar alţii pur şi simplu stau şi se uită peste gard la raţele sălbatice. Ba mai mult, copiii de la grădiniţa din sat sunt aduşi la lecţii deschise, să afle mai multe despre viaţa păsărilor sălbatice.
„La noi în zonă nu prea ai unde să duci copiii şi când trec pe drum, spre grădiniţă, se opresc să le vadă. Sunt fascinaţi”, a completat Lăcrămioara Cozma.
„La activităţile de ştiinţe din cadrul anului şcolar folosim materialul didactic al şcolii, dar activităţile în aer liber, de observare a animalelor, sunt foarte bine venite, iar copiii învaţă mai uşor”, a declarat Mihaela Ioniţă, educatoare la grădiniţa din localitate.
De când au adoptat raţele, Lăcrămioara şi Iliodor au văzut câteva generaţii care s-au perindat prin curtea lor. Când şi-a dat seama ca raţele vor veni în fiecare an la masă, Iliodor a construit un bazin în care a pus apă şi aşa le-a făcut atras în număr mult mai mare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024