Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost supus unui control al poliţiştilor botoşăneni.
În data de 16 ianuarie 2019, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz cu destinaţia Cehia, cetățeanul din R. Moldova, Marin P., în vârstă de 39 de ani.
La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate poliţiştii botoşăneni au descoperit asupra bărbatului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, plătind suma de 120 de euro și că urma să folosească documentul în Cehia, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024