De două zile, un bătrânel sărman şi-a găsit ”adăpost” pe o bancă de pe strada Ştefan cel Mare din Vaslui, în zona Icil.
„Lângă Icil este un bătrânel, sta de două zile acolo, acolo doarme, şi nu vine nimeni sa îl întrebe ce e cu el. Va rog distribuiţi, poate îl cunoaşte cineva”,
este mesajul lansat de o vasluiancă pe reţelele de socializare.
Femeia a relatat că în toată această perioadă, niciun echipaj de poliţie sau al altei autorităţi nu a trecut prin zonă. Paradoxal, artera unde zăboveşte bătrânul este una intens circulată. Astăzi, femeia care a solicitat sprijin pentru acesta a precizat că a coborât la acesta pentru a-i duce de mâncare, potrivit Adevărul.
”Este din Flămânzi, Botoşani. Am fost şi i-am dus mâncare şi apa, nu are bani de tren, zice ca a fost undeva la munca dar nu ştie unde”,
a povestit femeia.
Între timp, autorităţile din Vaslui anunţă că acţionează integrat, pe toate liniile, pentru a preveni răspândirii noului coronavirus. Nicio patrulă, însă, nu l-a observat pe bătrân. Potrivit Prefecturii Vaslui, ”patrule mixte de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare”.
UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au precizat că o patrulă mixtă s-a deplasat în zonă, iar bătrânul a fost găsit pe banca respectivă. Urmează a-i fi verificate datele de identificare şi, cel mai probabil, condus într-un adăpost al Primăriei Vaslui.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024