"Un pas în urma serafimilor", debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, a fost marele câştigător al galei premiilor Gopo, ce a avut loc marţi seara, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), producţia adjudecându-şi, printre altele, distincţiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal.
În total, "Un pas în urma serafimilor" a primit nouă trofee Gopo. La primirea premiului pentru cel mai bun film, ultima distincţie acordată în cadrul galei, producătorul Ada Solomon a spus că realizarea peliculei "Un pas în urma serafimilor" a durat zece ani şi a făcut un apel către autorităţile române.
"Iubiţi guvernanţi, fanionul ăsta pe care îl reprezintă cinematografia e alcătuit dintr-o breaslă mică, dar cu nevoi specifice. Iubite autorităţi, sunt lucruri foarte mici pe care le puteţi schimba astfel încât artiştii să se simtă onoraţi la ei acasă. Sunt lucruri foarte mici care le-ar face viaţa mai uşoară şi e o viaţă dificilă, aşa cum nu pare, pentru că, ştiţi cum sunt artiştii, în lumina reflectoarelor ei n-au voie să se arate altfel decât puternici, strălucitori, extraordinari. Nu e chiar aşa", a afirmat Ada Solomon pentru Antena3
Filmul "Un pas în urma serafimilor" spune povestea lui Gabriel (Ştefan Iancu), un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi intră într-un seminar teologic ortodox. Acolo, alături de colegii săi, el intră intră într-un joc al puterii, minciunii şi manipulării, o luptă alimentată de un profesor dur ( actorul din Botoşani, Vlad Ivanov).
Evenimentul de la Teatrul Naţional Bucureşti a fost prezentat de actorul Alexandru Bogdan şi a cuprins şi scenete ce au reflectat tensiunile sociale şi politice din ţară şi din străinătate.
Premiile acordate în cadrul galei Premiilor Gopo 2018, în urma votului a aproximativ 500 de profesionişti, sunt:
* Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu pentru filmul "6,9 pe scara Richter" de Nae Caranfil
* Premiul pentru cele mai bune decoruri: Andreea Popa pentru filmul "6,9 pe scara Richter", de Nae Caranfil
* Premiul pentru cel mai bun sunet: Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru pentru filmul "6,9 pe scara Richter"
* Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj: "Scris/ nescris" în regia lui Adrian Silişteanu
* Premiul "Tânără speranţă": Ştefan Iancu, pentru rolul din filmul "Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu
* Premiul pentru cele mai bune costume: Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul "6,9 pe scara Richter", de Nae Caranfil
* Premiul pentru cel mai bun film de debut: "Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu
* Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Diana Spătărescu, pentru rolul Anca Răşcanu din filmul "Fixeur", de Adrian Sitaru
* Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar: Ali Amir pentru rolul Aid din filmul "Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu
* Premiul pentru cel mai bun montaj: Dana Bunescu, pentru filmul "Ana, mon amour", de Călin Netzer
* Premiul pentru cel mai bun film documentar: "Planeta Petrila", de Andrei Dăscălescu
* Premiul pentru cel mai bun film european: "Despre trup şi suflet" de Ildiko Enyedi (Ungaria)
* Premiul pentru cea mai bună muzică originală: Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu pentru filmul "6,9 pe scara Richter"
* Premiul pentru cea mai bună imagine: George Dăscălescu pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
* Premiul pentru cel mai bun scenariu: Daniel Sandu, pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
* Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal: Diana Cavaliotti pentru rolul Ana din filmul "Ana, mon amour", de Călin Netzer
* Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal: Vlad Ivanov pentru rolul preotului Ivan din filmul "Un pas în urma serafimilor"
* Premiul pentru cel mai bun regizor: Daniel Sandu, pentru "Un pas în urma serafimilor"
* Premiul pentru cel mai bun film: "Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu
Premiul Romanian Society Of Cinematographers i-a fost acordat lui George Dăscălescu, pentru imaginea filmului "Un pas în urma serafimilor".
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024