Ilie Frunză în vârstă de 58 de ani, un maistru mecanic din orăşelul botoşănean Bucecea, şi-a construit în faţa blocului o replică în miniatură a Statuii libertăţii. Simbolul american este iluminat noaptea şi stârneşte amuzamentul trecătorilor, scrie Adevărul.
Bucecea este un orăşel situat la mai puţin de 20 de kilometri de municipiul Botoşani. Fost sat în perioada comunistă, ajuns oraş în pragul aderării României la Uniunea Europeană, Bucecea este o mixtură de urban şi rural ce străjuieşte ruinele celei mai mari fabrici de zahăr a României comuniste. Dincolo de străzile cu case şi străbătute de căruţe, se află fostele cartiere muncitoreşti de blocuri din vremea comunismului. Tocmai în faţa unui astfel de bloc, recent tencuit străjuieşte mândră o variantă de doar doi metri a unuia dintre cele mai importante simboluri americane: Statuia libertăţii. Monumentul este turnat în ciment şi înălţat pe un soclu din pietre, în mijlocul unei grădini din faţa blocului. Statuia are tot ce-i trebuie, inclusiv coroana şi făclia dotată cu un bec, pentru a lumina noaptea. Cel care a realizat-o, maistrul mecanic Ilie Frunză de 58 de ani, spune că statuia are o semnficaţie aparte şi că nu este doar un simplu decor de grădină.
Statuia libertăţii din grădina amenajată în faţa unui bloc comunist din Bucecea a fost construită în 2004. Atunci, maistrul Ilie Frunză a decis să amenajeze spaţiul verde din faţa blocului în care locuieşte. Grădinăritul a devenit o pasiune pentru bucecean, acesta plantând flori, copăcei şi mai apoi gândindu-se să aducă tot felul de ornamente. Era o pasiune născută din durere. Tocmai îi murise, într-un accident rutier, cel mai mic fiu, un tânăr de numai 20 de ani. Necazul nu a venit însă singur. În urma tragediei, familia s-a destrămat, copiii şi soţia emigrând în Austria. Ilie Frunză şi-a alinat de atunci singurătatea cu grădinăritul şi înfrumuseţarea blocului. Pe spaţiul verde neamenajat din faţa apartamentelor, a făcut o grădină. A împrejmuit totul cu un gard, iar în interior a plantat cu migală crini şi trandafiri. „Cu asta m-am alinat mereu. Mi-au plăcut întotdeauna ordinea şi frumosul, iar acum aveam şi prilejul“, spune Ilie. În mijlocul grădinii a adus de la Suceava figurine cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, dar şi un înger din care a făcut un adevărat altar în memoria fiului său. Piesa de rezistenţă a grădinii a fost însă Statuia libertăţii.
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Se scumpește apa la Botoșani: NOILE tarife anunțate de Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile