Un magazin mixt din satul Draxini, comuna Băluşeni, a fost distrus parţial într-un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi.
Flăcările au cuprins, mai întâi, bunurile dintr-un grup sanitar, aflat în spatele magazinului, construit ca o prelungire a clădirii, extinzându-se atât la acoperişul construcţiei, cât şi la o magazie. Observat şi anunţat cu întârziere, incendiul a cuprins în scurt timp şi tavanul din plastic a două încăperi. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului puţin după ora 1.00. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de patru ore. La evacuarea mărfii din magazin au contribuit şi şapte cetăţeni. S-au salvat şi protejat de foc bunurile din interiorul clădirii şi o gospodărie din imediata vecinătate, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la cca. 180.000 de lei. Au ars: grupul sanitar, o magazie,180 mp din acoperişul clădirii şi 120 mp din tavan, pagubele fiind de circa 30.000 de lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.
CITEȘTE: O botoșăneancă și-a incendiat bunurile din locuință în timp ce încerca să facă focul
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile