Polițiștii botoșănenei efectuează cercetări e numele unui bărbat, care deși nu deține permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism și a făcut prăpăd.
Marți, 25 august 2015, în jurul orelor dimineții, M. D. de 51 ani, din orașul Darabani, persoană care nu deține permis de conducere, a pătruns pe strada Câmpeni din localitate, ieşind din curtea locuinţei sale la volanul unui autoturism.În împrejurările arătate, vehiculul condus de M.D. s-a izbit în gardul unui imobil, apoi în peretele unei anexe a acestuia. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și respectiv recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. ”În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice”, se arată în nota Poliției.
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
O actriță de 25 de ani din Botoșani va juca în cel mai nou serial televizat având rolul principal
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Accident pe drumul Botoșani - Suceava: Doi răniți duși la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Declarația zilei 13 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 13, 2025
Gabriela Erdic
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile