S-a întîmplat la Secţia de Votare numărul 398 din localitatea Ripiceni, unde un alegător a votat de două ori pentru Preşedintele României. Acesta ar fi primit două buletine de vot de la unul dintre membrii comisiei, însă nu a înapoiat unul dintre ele aşa cum ar fi fost normal şi a pus ştampila pe ambele.
Neregula a fost depistată de către Constantin Poraicu, observator din partea UDMR, Vasilică Galău, observator din partea PDL şi Doina Dubină din partea PSD.
Ca urmare a sesizării acestui aspect unul dintre buletinele de vot a fost anulat.
"
Această neregulă s-a petrecut la Ripiceni la Secţia numărul 398 în jurul orelor 10:30, cînd observatorii din secţie au observat cum un alegător primeşte două buletine de vot pentru preşedinte în loc de unul, s-a făcut anularea unuia dintre ele, însă noi am înaintat de sesizare la Biroul Electoral Judeţean", a declarat
Dumitru Aionesei, vicepreşedinte Asociaţia Pro Democraţia.
Asociaţia Pro Democraţia a avut în teritoriu un număr de 32 de observatori şi două echipe mobile care au monitorizat desfăşurarea procesului electoral.
Aceştia au fost răspîndiţi pe toată suprafaţa judeţului în localităţi precum : Darabani, Dorohoi, Ungureni, Truşeşti, Ştefăneşti, Săveni, Avrămeni, Dumeni, Cerviceşti sau Cătămărăşti şi Răchiţi.