Conflictul spontan a fost generat de consumul de alcool.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate asupra unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, din orașul Flămânzi, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor”.
S-a reţinut că, în data de 20 februarie 2014, în jurul orei 18:00, în timp ce se aflau la domiciliul persoanei vătămate, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, inculpatul a lovit persoana vătămată de mai multe ori cu un lemn de foc, în special la nivelul capului.
Persoana vătămată a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani într-un comunicat de presă.
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Poliția a confiscat mașina unui botoșănean bolnav dar contrabandist
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile