Vasile Maluş este un botoşănean care a luptat în rezistenţa anticomunistă şi a bătut mai apoi temnițele comuniste, într-un adevărat regim de exterminare. A supravieţuit, iar amintirile sale din anii durerii le-a împărtăşit la bătrâneţe, scrie Adevărul.
La prima vedere, Vasile Maluş este un bătrânel simpatic, care-şi trăieşte frumos cei 94 de ani abia împliniţi. Zâmbeşte mult, este deosebit de respectuos, un domn de modă veche, deşi toată viaţa a lucrat pe şantier. Când aude însă de comunism, ochii i se aprind şi faţa i se înăspreşte. Dincolo de bunicul simpatic, începe în acel moment să se zărească chipul luptătorului şi o furie mocnită. Vasile Maluş îi cunoaşte cel mai bine pe comunişti şi a fost gata să-şi dea viaţa pentru ca aceştia să nu fi pus mâna pe putere în 1947. Nu a stat în puterile sale, dar a realizat prea târziu acest lucru. Pentru îndrăzneala de a se fi opus, a înfundat puşcăriile şi lagărele de exterminare. A supravieţuit, cum numai el ştie. Îi este greu să vorbească despre acei ani. Se aşează totuşi pe un scaun, îşi trage sufletul şi blândeţea îi revine pe chip. Începe să depene ca dintr-un vis urât experienţa sa de om din rezistenţa anti-comunistă.
Vasile Maluş este un botoşănean get-beget, născut pe 10 februarie 1922, în satul Stânceşti, undeva la 10 kilometri de municipiul Botoşani. Era un copil când s-a trezit cu arma în mână, în timpul mareşalului Antonescu, şi trimis pe front, contra ruşilor.
”Ştiam la vremea aceea că trebuie să luptăm pentru ţară. A fost cumplit, pentru că nu aveam arme anti-tanc, iar tancurile ruseşti erau foarte bine dotate. Ne exterminau. Ţin minte că la Iaşi când ne apăram, deja veneau peste noi, ne retrăgeam pas cu pas şi mai că nu aveam ce să mai facem”, spune Vasile Maluş.
Când au fost întoarse armele, Vasile era tot pe front. S-a supus regulamentar şi a luptat până în Cehoslovacia.
”Am ajuns şi în munţii Tatra. Eram confuzi. Ba trebuia să-i atacăm pe ruşi, ba să fim prietenii lor. Noi eram prea tineri, nu înţelegeam foarte bine la vremea aceea lucrurile acestea. Eram soldaţi şi trebuia să respectăm ordinele. Am făcut ce ni s-a ordonat”, spune Vasile Maluş.
Când s-a întors acasă, a simţit ameninţarea comunistă, alături de mulţi botoşăneni. Vasile Maluş nu îi suporta pe ruşi, dar mai ales pe românii care doreau rusificarea ţării.
”Eu am văzut ce pot să facă sovieticii. Ştiam cu toţii barbariile bolşevicilor. Am fost martori la aşa ceva. De comunişti auzisem în copilărie, dar erau ceva aşa, neimportant. Deodată i-am văzut cum se ridică şi mai ales am aflat că sunt oamenii bolşevicilor şi că vor să transforme ţara în zonă comunistă şi să o dea pe mâna sovieticilor. Atunci am intrat în organizaţia lui Mihai Puşcaşu”, spune Vasile Maluş.
Botoşăneanul spune că la acea vreme avea doar 24 de ani şi credea că poate schimba ceva. Aşa că a intrat în gruparea lui Mihai Puşcaşu de rezistenţă anti-comunistă. Sperau să facă rost de arme sau că vor veni americani să-i înarmeze.
”Doream să ne pregătim să luptăm contra comunismului. Personal am adus câțiva oameni în gruparea lui Puşcaşu şi doream să fim o echipă, am vrut să luptăm din răsputeri contra comunismului”, spune Vasile Maluş.
Nu a durat mult şi în cadrul grupării s-a aflat că totul este aranjat, nu vin americanii iar soarta României este pecetluită. Vasile Maluş de altfel trebuia să-şi câştige existenţa şi a plecat la o şcoală de picheri de cale ferată şi a muncit în domeniu la Medgidia. Dorea să supravieţuiască dar să se opună regimul comunist.
”Speranţa moare ultima şi îmi doream o minune. Totuşi trebuia să fac ceva pentru a mă întreţine”, adaugă Maluş.
Zilele de libertate ale lui Vasile Maluş erau însă numărate. S-a întors acasă la Stânceşti la nunta surorii sale. De pe uliţa satului natal a început calvarul.
CITEȘTE: Veteran de război din Botoșani, amintiri de pe front: Jumătate din pluton a pierit atunci
