Un bărbat din Botoșani, Ovidiu C., care a fost arestat preventiv luna trecută , bănuit fiind că a spart mai multe locuințe, a fost trimis în judecată pentru furt calificat, scriu reporterii ziarului Monitorul de Vrancea.
El este bănuit că în cursul lunii februarie a acestui an a vrut să fure bunuri dintr-o locuință din Odobești. Cu alte ocazii, chiar a reușit să comită faptele, mandatul de arestare fiind emis pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt și furt calificat.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ovidiu C., în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat (…) pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 22 martie 2016 și până la data de 20 aprilie 2016. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”, se arată în decizia magistraților.
Odată cu trimiterea în judecată, botoșăneanului i se va verifica și măsura preventivă, mai scrie sursa citată.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile