Un botoșănean în vârstă de 60 de ani a fost trimis în judecată pentru „tentativă de omor”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Aancăi Ioan, în vârstă de 60 de ani, din sat Orăşeni Vale, comuna Curteşti, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
În ziua de 17 noiembrie 2015, în jurul orei 14.30, în timp ce se aflau pe câmp, inculpatul a lovit persoana vătămată Avieriţei Dan cu partea tăioasă a unei coase în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – comunicat Parchet
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Dieta hipocalorică devine mai ușoară: Cum te ajută suplimentele Kindora să te simți mai bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024