De mai bine de cinci ani, botoșăneanul apare în fața a mii de români care îi urmăresc cu interes evoluția din emisiunea TV.
Cătălin Bordea face echipă cu Dan Capatos, în cel mai picant show din România. De luni, echipa s-a mărit, prin venirea Anisiei Gafton, una dintre puţinele actriţe de stand-up comedy din România, iar numele emisiunii s-a modificat din “Un show păcătos” în “Xtra Night Show”.
Cătălin a răspuns la câteva întrebări, la unele mai serios, la altele mai în glumă, aşa cum îi stă bine unui actor de comedie.
Eşti printre pionierii genului stand-up comedy, în România. Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru acest domeniu?
Cătălin Bordea: De mic am fost obişnuit cu un anumit fel de a privi lucrurile, cumva cu umor. Ai mei obişnuiau să treacă peste greutăţi făcând haz de necaz. Stand-upul a venit ca un lucru normal pentru mine. Cred că aveam de mult o înclinaţie spre acest domeniu, însă nu ştiam.
Ce îţi trebuie ca să faci stand-up?
În primul rând, îţi trebuie curaj ca să urci pe scenă în faţa oamenilor. Apoi îţi trebuie glume, mai ales glume. N-ar strica nici să încerci să fii cât mai sincer în ce zici.
Cine e cel mai bun actor de stand-up din ţară?
Bordea! Glumesc! Nu, serios, eu sunt.
Cum ai ajuns în show-ul lui Capatos?
Făceam pe atunci o emisiune la Antena 2, “Jurnal de Bordea”. Am fost remarcat şi responsabilii postului au zis că m-aş potrivi mai bine la “Un show păcătos”.
“Un show păcătos” s-a transformat în “Xtra Night Show”. În afară de nume, ce alte schimbări aduce noua emisiune?
Multe surprize, chiar şi o colegă nouă. Fiţi cu ochii pe noi!
E vorba despre Anisia Gafton, o altă moldoveancă talentată şi care face stand-up comedy. O ştiai dinainte?
Pe Anisia o ştiu de ceva timp, de la stand-up. Mă bucur că o să ni se alăture şi sper să se descurce bine.
De ce să se uite lumea la voi?
Pentru că suntem cei mai tari oameni din univers!
Mai eşti atras să joci în seriale/ filme?
Da, dar nu mă cheamă nimeni. Glumesc. Nu, serios, chiar nu mă cheamă nimeni. Eu m-aş duce.
Are peste 25 de tatuaje
De unde ai pasiunea pentru tatuaje? Câte ai şi ce reprezintă cele mai importante?
Am studiat pictura în liceu şi de acolo pasiunea pentru genul ăsta de artă. Mi-am făcut primul tatuaj chiar în seara în care am împlinit 18 ani, iar până acum am peste 25, chiar nu le mai ştiu nici eu numărul. Fiecare reprezintă un moment important din viaţa mea.
Ţi-ai cerut iubita de soţie în timpul unui salt cu paraşuta. De când v-aţi căsătorit, cu ce alte lucruri «nebune» o mai surprinzi?
Mai spăl o farfurie, mai duc gunoiul… O surprind în fiecare săptămână, chiar plănuiesc ca de ziua ei să dau cu aspiratorul.
Cum te-a afectat faptul că tatăl tău te-a părăsit pe când aveai 2 ani?
Încă nu m-am gândit la cât şi cum m-a afectat că m-a părăsit, ci îmi văd de viaţă în continuare, ocupându-mă de mine şi de familia mea. În rest, să îi fie de bine. Putea, totuşi, să îmi lase păr.
Tatăl său l-a înjurat pe Adrian Păunescu.
Cătălin a povestit în urmă cu ceva vreme la “Un show păcătos” că a fost părăsit de tată pe când avea doi ani, dar şi că acesta a fost protagonistul unui episod inedit, când l-a înjurat pe maestrul Adrian Păunescu în cadrul unui spectacol al Cenaclului Flacăra.
“Tatăl meu se credea artist. Cânta melodii compuse de el. S-a ratat însă din cauza lui Adrian Păunescu. A mers la un spectacol al Cenaclului Flacăra, unde a început să cânte. Păunescu a început să recite peste interpretarea tatălui meu, iar atunci tatăl meu l-a înjurat. Maestrul Păunescu l-a dat afară din spectacol şi tata s-a dus să cânte la nunţi, cumetrii, înmormântări”.
Cătălin a mai făcut câteva completări:
“E adevărată această poveste, cel puţin din câte spun ceilalţi membri ai familiei.
Păunescu i-a zis: «Tinere, ieşi afară şi vezi dacă exişti!», moment în care tata s-a enervat şi a început să-l înjure”.
(Sursa: Jurnalul Național)
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024