Telespectatorii au decis cine merită premiul cel mare în valoare de 40.000 de euro.
Iar câștigătorul sezonului 5 al emisiunii Mireasa a fost Cătălin Alexandru Seserman, care s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Giovana.
Cuplul Giovana și Sese, așa cum au fost cunoscuți de către public, în cele 6 luni de competiție în cadrul reality-show-ului matrimonial de la Antena 1.
Cuplul format din Giovana Denisa Ciorbă și Cătălin Alexandru Seserman au primit cele mai multe voturi din partea publicului Mireasa, respectiv: 44.91%.
Înainte să fie oficiată ceremonia cununiei lor civile, și-au făcut jurăminte extrem de emoționante în versuri.
Cătălin Alexandru Seserman are 28 de ani și locuiește în Botoșani. Tânărul lucrează ca barman, iar în trecut a mai lucrat ca antrenor de fitness.
”M-au acceptat fără experiență și, cum mie îmi place să evoluez, am învățat foarte rapid. Sunt barman de aproximativ 5 ani. Ulterior, am făcut și un curs de lucrător în bar. Am făcut și un curs de frizer după ce am dat bac-ul. Nu am luat proba la Limba Romana și m-am apucat de curs. Am lucrat ca frizer o lună și puțin. Am luat bac-ul după un an și apoi am mers la facultate. Îmi plăceau mai mult distracțiile și de aceea nu am luat bac-ul.
Tata făcea mișto de mine, mama nu mi-a zis nimic, dar am recuperat. Pe moment am fost dezamăgit, dar am luat-o ca pe o învățătură de minte”,
a povestit tânărul din Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024