La data de 28 iulie 2010, orele 17.30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a fost sesizat printr-un apel de urgenţă despre faptul că în satul Lunca are loc un scandal între membrii familiilor I. Ionel şi M. Petru. Ajunşi imediat la faţa locului, poliţiştii au constatat că M. Petru de 61 ani şi M. Vasile de 32 ani (fiu) erau injunghiaţi în zona abdomenului, iar I. Mihaela de 23 ani, era de asemenea înjunghiată în zona spatelui. Totodată la faţa locului a fost identificat şi imobilizat I. Ionel de 57 ani, care era sub influenţa alcoolului şi provoca scandal. A fost anuntat şi un echipaj al ambulanţei care la faţa locului a constatat decesul lui I. Mihaela şi i-a transportat la Spitalul de urgenţe Botosani pe M. Petru şi M. Vasile Marian pentru îngrijiri medicale. Din primele verificări a rezultat că în cursul zilei de 28.07.2010, I. Ionel a consumat băuturi alcoolice şi a avut mai multe discuţii contradictorii pe parcursul zilei cu soţia vecinului său M. Petru. În momentul întoarcerii de la munca câmpului, M. Petru a luat cunoştinţă despre cele întâmplate şi a încercat să poarte o discuţie cu I. Ionel, însă acesta din urmă a devenit agresiv şi l-a înjunghiat cu un cuţit atât pe el cât şi pe fiul său M. Vasile Marian. In conflict a intervenit, cu intenţia de a-l aplana şi I. Mihaela, fiica lui I. Ionel, împrejurare în care aceasta a fost înjunghiată în spate de tatăl său, decedând la scurt timp. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.