Un posibil focar de infecţie – o casă veche, lăsată în paragină, în jurul căreia au fost făcute depozite de gunoaie, a fost igienizat de municipalitatea suceveană, pe un teren privat, înconjurat de blocuri de locuinţe, în zona intersecţiei Mărăşeşti, scriu reporterii de la Monitorul de Suceava.
În urma sesizărilor populaţiei din zonă, disperată că proprietarul terenului şi al imobilului nu ia nici o măsură pentru curăţarea deşeurilor care constituiau o adevărată bombă ecologică între blocuri, dar prezentau şi risc de producere a unui incendiu care să se propage la imobilele din vecinătate, conducerea Primăriei Suceava a trimis o echipă de angajaţi ai societăţii de salubrizare a oraşului, care să ia toate măsurile necesare pentru igienizarea zonei şi îndepărtarea eventualelor pericole.
„Pentru că proprietarul imobilului şi al terenului nu a luat nici o măsură pentru curăţarea gunoaielor depozitate acolo, zona respectivă, dintre blocuri, devenind un fel de groapă de gunoi şi adăpost pentru boschetari şi haite de câini vagabonzi, am luat noi măsurile necesare. Dar acum proprietarul va primi nu doar amenda cuvenită, ci şi factura pentru curăţenie”, a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi, care a dat curs solicitărilor populaţiei din zonă.
În urma verificărilor făcute pentru identificarea proprietarului imobilului lăsat în paragină, de pe strada Veronica Micle, între blocurile 20 şi 21, a rezultat că acesta este deţinut de o persoană din Botoşani, pe numele căreia va fi trimisă factura pentru lucrarea de salubrizare efectuată.
(Foto: Arhivă)
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile