La sfârșitul lunii aprilie 2015 consilierul local din Bucecea, Radu Sorin Alexandrescu trimitea un comunicat de presă aducând acuzații dure la adresa primarului Anton Țâmpău. Același consilier revine cu un nou ”atac” sub forma unui comunicat însă de data aceasta adresat aleșilor locali. Redăm mai jos integral mesajul.
Disprețul față de cetățenii de rând capătă cote alarmante la nivel instituțional. Deși suntem în al treilea an de mandat, am constatat cu stupoare că aleșii locali ignoră cu bună știință legile României, sfidează populația care i-a trimis în instituțiile administrației publice și îi privează pe cetățenii de rând, votanții, de singurul barometru al activității aleșilor locali.
În orașul Bucecea, aleșii locali nu și-au publicat nici până acum rapoartele de activitate anuale. Deși Legea 215/2001, cu toate actualizările și modificările ulterioare, la art. 51, al. 4, spune clar că toți consilierii locali sunt obligați să prezinte anual un raport public de activitate, am constatat că la Bucecea colegii consilieri fie nu cunosc legea administrației publice locale, fie o ignoră pur și simplu. De altfel, am constatat că situația s-a generalizat și la nivelul celorlalte administrații publice locale, comunale sau orășenești. Situația este aproape incredibilă, în condițiile în care, de secole, principiile de Drept (constituțional și administrativ), românesc sau european (că tot e la modă), consfințite prin legi organice sunt intrinsec obligatorii. Adică, orice lege devine imperativă odată promulgată.
Se pare, însă, că în România tocmai cei aleși să respecte legile țării și să vegheze la respectarea lor sunt principalii asasini ai ordinii de drept, sunt primii care încalcă sau sfidează legile și pe cetățenii de rând. Dacă nici cele mai elementare reglementări legale nu sunt respectate de către consilierii locali, nu trebuie să ne mai mire că toate consiliile locale au devenit cluburi private în care se promovează doar interesele unor șmecheri specializați în manipularea comunităților locale.
Întrucât, spre exemplu, la Bucecea doar eu am depus raportul de activitate anul acesta, consider că este dreptul cetățenilor cu drept de vot să cunoască și să li se aducă la cunoștință activitatea sau inactivitatea celor pe care i-au ales. Anul trecut situația a fost similară. Adică, în afară de mine și încă un consilier local, ceilalți colegi au ”uitat” să mai depună rapoartele de activitate obligatorii. Pentru anul 2012, primul an de mandat, rapoartele de activitate au fost depuse doar de către reprezentanții PP-DD și cei ai fostului PDL.
Având în vedere că situația prezentată mai sus tinde să devină un fenomen, în perioada următoare voi înainta Instituției Prefectului Botoșani o adresă prin care voi solicita public și oficial să ceară intrarea în legalitate a tuturor aleșilor locali, cu atât mai mult cu cât prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Renault 5 e-tech electric desemnată “mașina anului 2025”
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
FC Botoșani a învins o echipă din Germania în al doilea amical din Turcia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile