Karakul de Botoşani este rasa de oi care l-a impresionat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist, atât de mult încât a promovat-o pentru a confecționa vestitele sale căciuli.
Karakul este vedetă și în bucătărie deoarece carnea acestor oi avea o savoare deosebită, alături de o mămăliguță și mujdei de usturoi. Mai mult, specialiștii în zootehnie susțin că lâna și carnea sunt marfă prețioasă de export în țările arabe, unde sunt extrem de apreciate.
Ionică Nechifor este unul dintre crescătorii de oi karakul din judeţul Botoşani care a înțeles să poate face bani frumoși de pe urma acestei rase de ovine, considerată extrem de productivă. Așa că s-a asociat cu mai mulți crescători de animale din zonă pentru a putea dezvolta o afacere.
„În 1989-1990 aveam 400.000 de capete în judeţ, judeţul ocupa primele locuri la nivel de ţară, dar a venit un declin în 1995-1997, când am ajuns la 200.000 de capete. Apoi, de prin 2007-2008, când au început să fie şi sprijin financiar pentru crescătorii de animale, au început să crească efectivele. La ora actuală avem aproximativ 300.000 de oi în judeţul Botoşani”, a spus Ionică Nechifor, crescător de oi karakul în județul Botoșani
Karakul de Botoşani sunt oile extrem de apreciate în țările din Orientul Mijlociu
Fermierii, care cresc această rasă de oi, susțin că ani la rândul aveau pierderi mari pentru că lâna lor nu era cumpărată în țară. Așa că au ajuns să-și vândă marfa, atât lâna, cât și carnea, în țările arabe.
„Ţările arabe doresc această rasă pentru că e apropiată de ceea ce au ei, are calităţi superioare din punct de vedere gustativ. Sunt rase de oi care au o producţie mult mai mare de carne faţă de karakul, dar carnea de la oile noastre este mai bună, mai gustoasă”, a explicat Nechifor.
Specialiștii în zootehnie susțin că laptele oferit de oile din rasa karakul are cel mai mare conținut de proteine și grăsimi. Asta dă brânzeturilor un gust special, mai ales dacă sunt păstrate în cheag natural de miel.
Karakulul românesc sau de Botoşani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la staţiunea Popăuţi din judeţul Botoşani prin încrucişarea dintre ţurcana neagră şi brumărie cu berbecuţi de karakul aduşi din Germania şi URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui. (Sursa: Libertatea)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024