Destinul este pe cale să se schimbe pentru un copil care s-a născut într-o familie bătută de soartă. Viața i-a scos în cale alți oameni care din postura de străini ar urma să devină „mama” și ”tata”, cei care îi vor călăuzi pașii până la maturitate.
Fostul deputat botoșănean Cătălin Buhăianu, împreuna cu soția sa, Cristina, și-au botezat sâmbătă, la Biserica Vovidenia din Botoșani, copilul pe care sunt în plină procedură de a-l înfia după ce l-au găsit în București.
Cei doi soți locuiesc în capitală, în apropierea clubului Colectiv, iar în spatele blocului lor este un teren viran. Aceștia au auzit plânsete de copil din apropierea acelei zone într-una din zilele lunii decembrie. Mergând acolo au găsit-o pe mamă, împreuna cu copilul. Cum femeia știa că micuțul va avea un trai mult mai bun dacă va fi luat de o familie ce va avea grijă de el, aceasta nu s-a opus ideii de a le da feciorul.
Familia își dorea de mult un copil și se pare că dorința este foarte aproape să li se îndeplinească. Se așteapă ca, în câteva luni, procedura de adopție să se finalizeze și copilul, pe nume Andrei-Gabriel, să aibă oficial o nouă familie. Cu nume de inger, acesta va fi crescut cu toată dragostea de noii săi părinți.
Botezul micuțului nu a avut parte de o asistență numeroasă, deoarece cei doi soți au preferat să aducă la aceste eveniment doar câteva persoane și să aibă un public mai restrâns la acest moment important.
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024