Provocări legate de piața muncii
Camera Deputaţilor a fost reprezentată de deputatul PSD din Botoșani,
Mihai Baltă, vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială și deputatul Petru Andea, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
Dezbaterile au vizat trei teme principale: Promovarea incluziunii celor mai vulnerabile grupuri pe piața muncii, Antreprenorialul social - un instrument pentru a atinge obiectivele sociale și
Inițiativa Garanția pentru tineret - primul an de implementare.
Participanții au subliniat faptul că, în contextul noilor provocări legate de piața muncii, trebuie găsite noi modalități pentru atingerea obiectivelor sociale privind reducerea șomajului și ocuparea forței de muncă, în special prin lupta împotriva sărăciei și integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii, precum și prin implicarea partenerilor sociali în dezvoltarea de politici și programe sustenabile care să asigure creștere economică, dezvoltare durabilă și competitivitate.
Reducerea șomajului și intergrarea tinerilor pe piața muncii
De asemenea, în cadrul reuniunii s-a dezbătut importanța economiei sociale și a utilizării unor instrumente precum antreprenoriatul social, a dezvoltării măsurilor de incluziune activă pentru a promova integrarea pe piața muncii a tinerilor și pentru a reduce șomajul de lungă durată.
O sesiune distinctă a fost dedicată Garanției pentru tineret, România implementând din anul 2013 două proiecte pilot de tip Garanţii pentru Tineri, finanţate din
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane (POSDRU).
Reuniunea a constituit un prilej de schimb de bune practici cu privire la modul în care statele membre ale
Uniunii Europene au răspuns provocărilor în domeniul ocupării forței de muncă și al antreprenoriatului social în special prin crearea unui cadru legislativ adecvat integrării pe piața muncii a persoanelor și grupurilor vulnerabile, stimularea inițiativei private, acordarea de facilități fiscale sau creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța acestor instrumente în rândul angajaților, angajatorilor dar și al publicului larg. Astfel a fost subliniat rolul parlamentarilor în ceea ce privește crearea unei piețe a muncii incluzive și sustenabile și accelerarea proceselor de reformă care au loc la nivel european.
CITEȘTE:
Crește numărul șomerilor indemnizați la Botoșani – AFLĂ câți botoșăneni primesc bani de la stat