Durata de execuție este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Drumul Județean 294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C va fi modernizat prin intermediul unei finanțări obținute de către Consiliul Județean Botoșani în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a finalizat licitația și a desemnat o asociere din firmele Vulturi Botoșani, Try Grup Betoane Botoșani și Dimex-2000 Company Bistrița-Năsăud.
„Una dintre cele mai solicitate investiții de către locuitorii din estul județului, modernizarea drumului Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C, se materializează acum. S-a finalizat licitația privind execuția lucrărilor și imediat ce constructorul va constitui garanția de bună execuție vom emite ordinul de începere a modernizării celor opt kilometri de drum de piatră. Este un proiect mult așteptat și implementarea lui va aduce noi oportunități de dezvoltarea regiunii de est a județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Durata de execuție este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile este de aproximativ 50 de milioane de lei, din care 41,5 de lei o reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.
„La fel ca și la celelalte investiții, vom solicita constructorului să facă lucrări de calitate, pentru că ne dorim o infrastructură rutieră care să nu pună niciun fel de problemă participanților la trafic și să reziste în timp. În ultimii ani, Consiliul Județean Botoșani a modernizat sectoare importante de drum județean”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.
În diferite faze ale licitației mai sunt proiectele de modernizare a încă două sectoare de drum județean de piatră:
- DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa (7 km);
- DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km).
În paralel, se lucrează la finalizarea documentației tehnice și a celei de finanțare pentru DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km), pentru a putea fi scoasă cât mai repede la licitație și execuția acestor sectoare de drum.
„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Am eficientizat modul de lucru, am scurtat timpii de realizare a investițiilor”, a mai afirmat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024