La începutul lunii noiembrie va fi semnat contractul pentru efectuarea lucrărilor.
Compania Transporturi Auto va asfalta celebrul tronson de drum naţional de pământ din judeţul Botoşani, Manoleasa- Rădăuţi Prut.
„La începutul lunii noiembrie va fi încheiat contractual pentru execuţia lucrărilor pe drumul pietruit, va fi turnat un covor asfaltic în două straturi pe cei 36 kilometri de drum. Sperăm ca anul acesta să facem 14-15 kilometri şi restul să facem anul viitor”, a spus Viorel Zacreţchi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani din cadrul Direcţiei Regionalei de Drumuri Naţionale Iaşi.
Celebrul drum naţional de pământ făcea legătura şi între două puncte vamale ale României, Stânca şi Rădăuţi Prut. Fostul premier Victor Ponta a anunţat încă din 2014 asfaltarea acestui drum, însă nu s-a făcut până acum.
Sumele alocate de la nivel naţional pentru drumul Manoleasa- Rădăuţi Prut sunt suficiente, din păcate pentru o lucrare în care durata de viaţă a drumului este de 7 ani, pe acest tronson urmând a fi turna un strat de asfalt şi unul de uzură.
În 2017 s-a turnat covor asfaltic nou între tronsoanele Botoşani- Săveni şi Săveni-Manoleasa, astfel încât după asfaltarea tronsonului Manoleasa- Rădăuţi Prut se va putea circula în condiţii foarte bune între municipiul Botoşani şi punctul vamal Rădăuţi Prut. (Sursa: Ziarul Evenimentul)
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024