Un război inedit dus într-o instanță din România a fost câștigat deocamdată de un elev notat cu nota 1 la muzică.
Părinții tânărului, magistraţi de meserie, au mers până în pânzele albe pentru ca nota să îi fie anulată fiului lor, deși acesta n-a scris nimic la test.
Tribunalul Vaslui a decis că elevul de clasa a VI-a a Colegiului Național Iași nu poate primi nota 1 la o evaluare inițială, pentru că materia respectivă - elemente de teorie a muzici - nu s-a predat în anul școlar curent, ci în alt an. Asta chiar dacă, în cazul elevului de față, a fost vorba de cunoștințele predate în anul precedent. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată, scrie observatornews.ro.
Potrivit Hotnews, în motivarea deciziei, judecătorul din Vaslui menționează că evaluările elevilor trebuie concepute strict în limitele programei educaţionale.
”Deși viciul constatat vizează doar unul dintre cele două subiecte ale lucrării scrise, sancţiunea nulităţii se extinde asupra întregii evaluări, dat fiind faptul că instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui cadrelor didactice în vederea acordării unui alt punctaj”, a motivat judecătorul.
Față de critica celor doi părinți magistrați potrivit căreia nota 1 se acordă doar pentru fraudă, instanța a considerat-o ca fiind nefondate, subliniind că legislația specifică permite profesorilor notarea de la 1 la 10.
Decizia pronunțată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă. De anularea notei nu vor beneficia și ceilalți elevi ai clasei, ci doar elevul care a dat în judecată colegiul.
(Foto: europafm.ro)
2 milioane de euro pentru fericirea a 270 de copii din Botoșani - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Șofer cu o mașină „fantomă” oprit de polițiști la vamă
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un jandarm a REFUZAT mita de la doi hoți care au buzunărit un bărbat nevinovat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile