Tânărul botoșănean a fost apolitic până la a lua primul contact cu singurul partid al cărui doctrină l-a convins.
Doru Burlacu este un botoșănean de 43 de ani care face parte din USR și a fost prezentat astăzi ca și component al listei pentru Consiliul Local, pe poziția cu numărul 6. Vine din mediul privat și este obișnuit să lucreze în ritmul impus aici, opus celui bugetar.
Este fericitul tată a două fetițe, una de 18 ani și una de 10 ani.
„Lucrez în domeniul privat de când am terminat armata, de 20 de ani să spunem, lucrez la o companie mare din Botoșani, șapte ani am fost șef de compartiment în acea firmă, răspundeam direct de calitatea produselor de acolo. Apoi am trecut în vânzări. În prezent sunt manager de proiect pe toată țara pentru un produs pe care îl folosește toată lumea”,
Doru Burlacu, candidat pe lista USR la CL
Prin prisma jobului, timp de 5 ani de zile a mers prin diferite locuri din țara noastră sau din spațiul comunitar. A văzut multe, a învățat și și-a dat seama ce poate fi aplicat și în orașul nostru, într-o efervescență a tehnologiei care în alte locuri ușurează din multe puncte de vedere traiul de zi cu zi al oamenilor.
Proiectele smart care la acest moment la Botoșani pătrund într-o manieră sfioasă.
„Am fost în toate capitalele din Europa, am văzut ce face fiecare, am vizitat câteva orașe care deja sunt puțin mai mari decât Botoșaniul și au proiecte smart (securitate, interconectivitate între oameni) care funcționează, sunt reale și le-au făcut de acum 5,6 ani în urmă. De când funcționează, pentru că durează mai mult timp implementarea lor”.
Doru Burlacu, candidat pe lista USR la CL
În 2018 a luat primul contact cu USR iar un an mai târziu a devenit membru al acestui partid care i-a plăcut încă de la prima vedere.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024