Este doliu în lumea sportului după ce un fost antrenor s-a stins din viață în urma unor probleme medicale.
Lumea voleiului sucevean este în doliu, după ce fostul jucător și antrenor al echipei CSM Suceava, profesorul Victor Pancu, a încetat din viață, luni seară, la vârsta de 74 de ani.
Acesta se confrunta de ceva vreme cu probleme medicale. În septembrie 2022, a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la volanul mașinii sale, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, policontuzii și accident vascular cerbral ischemic acut.
Victor Pancu s-a născut în decembrie 1949 la Botoșani. A fost profesor de educație fizică, jucător și antrenor la de volei la CSŞ, CSM și LPS Suceava, dar și președinte al Asociației Județene de Volei Suceava.
La echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Suceava Victor Pancu a activat ca jucător și antrenor timp de 48 de ani, scrie obiectivdesuceava.ro
Cele mai bune rezultate au fost locul 5 în prima ligă și locul 4 în Cupa României, performanțe reușite la finalul sezonului 1983.
După ieșirea la pensie, Victor Pancu i-a predat ștafeta de antrenor fostului său elev Tudor Orășanu.
(foto - radiotop.ro)
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024