Cezar Tugui, condamnat la cinci ani de închisoare, și Dumitru Duduman, condamnat la șase ani de detenție, s-au predat de bunăvoie la Poliție, scriu reporterii de la Obiectiv de Suceava.
La data de 31 mai 2016, la sediul IPJ Suceava au ajuns mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Curtea de Apel Suceava pe numele lui Cezar Tugui, de 58 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și fals intelectual, și Dumitru Duduman, de 62 de ani, din municipiul Suceava, condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, spălare de bani și bancrută frauduloasă. Cezar Tugui s-a prezentat la sediul IPJ Suceava, iar Dumitru Duduman la sediul Postului de Poliție Pârteștii de Jos, de unde a fost escortat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Păltinoasa la sediul IPJ Suceava.
Cei doi au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Botoșani. Fostul executor judecătoresc Cezar Tugui și partenerul său în falimentarea SC MES SA, directorul vechiului IMUS, Dumitru Duduman, au fost condamnați de Inalta Curte de Casație și Justiție la mai mulți ani de închisoare cu executare, plus sporuri de pedeapsă, la care s-au adăugat alte măsuri de sancțiune suplimentare. Cei doi suceveni considerați autori principali ai falimentului fostului IMUS la pedepse cu executare. Ceilalți coinculpați, printre care și fiul fostului director Duduman, Andrei, au scăpat de pușcărie, fiind condamnați la închisoare cu suspendare, cu perioade de încercare supravegheate de serviciul de probațiune al Tribunalului Suceava.
CITEȘTE: Bătăuș capturat după aproape șase luni de căutări și încarcerat în Penitenciar
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024