Fostul jucător al FC-ului are avea datorii de mii de euro la colegi şi la cămătari.
Continuă problemele dinamoviştilor. Atacantul Daniel Popa, răscumpărat iarna trecută de gruparea din Ştefan cel Mare de la FC Botoșani este dependent de jocurile de noroc. De altfel, conducerea moldovenilor, formaţie pentru care acesta a jucat sezonul trecut nu s-au împotrivit deloc transferului. Comportamentul atacantului care reprezenta mereu un exemplu negativ în vestiar din cauza dependenței lui a făcut ca șefii să accepte imediat mutarea.
Ajuns la Dinamo cu acte în regulă, Popa și-a continuat recitalul și a refuzat să intre pe teren în meciul cu Universitatea Craiova câștigat de câini fără drept de apel, scor 3-0.
“Am multe gânduri rele. Am datorii foarte mari şi nu mă pot concentra”, a fost declarația lui Popa, una care i-a lăsat pe toți cu gura căscată.
Cel mai deranjat a fost Mircea Rednic care a căutat să afle mai multe amănunte. Conform Fanatik, Daniel Popa ar avea datorii de 2.000 de euro la coechipieri, plus încă 4.000 de euro la cămătari. Situația se complică și pentru că acesta nici nu renunță și continuă să joace în speranța că va avea un câștig mare pentru a putea să-și achite pagubele.
Daniel Popa neagă însă materialul apărut în presă și spune că nu are asemenea probleme.
“Mă surprinde acest articol. Eu nu am intrat niciodată într-un cazino ca să joc şi nu am vreo datorie la cineva din această cauză. Legat de meciul cu Craiova, a fost opţiunea lui nea Mircea Rednic să nu mă includă în lot“, a afirmat Daniel Popa.
Daniel Popa câștigă 3 mii de euro lunar la Dinamo. Jucătorul a fost cumpărat de gruparea din Ștefan cel Mare de la Chindia Târgoviște, în 2016, după care a evoluat sub formă de împrumut la FC Botoșani. A revenit la Dinamo, dar în ciuda faptului că i s-au dat nenumărate oportunități acesta nu a rupt gura târgului. De 18 ori a intrat pe teren Daniel Popa, însă atacantul a reușit să înscrie o singură dată. Alte trei pase decisive se mai regăsesc în statistica lui Popa.
De remarcat că sezonul trecut, în play-out, Daniel Popa a înscris de 6 ori în 12 partide şi a oferit, de asemenea, 3 pase decisive. Nu e prima problemă de acest gen la Dinamo. În luna martie a anului trecut, Steliano Filip, Dan Nistor, Claudiu Bumba și Daniel Popa au fost surprinși într-un cazino îmbrăcaţi în echipamentul haitei. Totul se întâmpla înaintea unui meci cu FCSB, pe care câinii aveau să-l şi câştige, calificându-se în finala Cupei Ligii.
9 goluri
a marcat Daniel Popa pentru Dinamo
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024