Fostul ministru a reproșat și dubla măsură cu care sunt tratați pensionarii speciali și restul pensionarilor.
Deputata Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a declarat că Marius Budăi, actualul ministru, dar și ceilalți social-democrați, doar mimează că lucrează la recalcularea pensiilor ca acestea să fie mai mari.
În fapt, PSD are tot interesul ca oamenii să aibă pensiile mici și să depindă de ajutoarele pe care le oferă social-democrații din când în când și cu care se tot laudă. Alexandru a mai spus că nici nu se poate face recalcularea, căci oricum pensiile pe care le primesc acum oamenii nu sunt conforme cu realitatea.
Fostul ministru a reproșat și dubla măsură cu care sunt tratați pensionarii speciali și restul pensionarilor, precum și faptul că proiectele depuse de ea pentru eliminarea anumitor inechități sunt blocate de PSD în Parlament.
„Rolul ministrului în această perioadă e de a explica cel puțin cu privire la trei aspecte majore. Se vor lua în considerare toate sporurile oamenilor, inclusiv cele pe care acum PSD refuză să le accepte, deși e de un an la guvernare? Că sunt sporuri pentru care oamenii au plătit contribuții… La speciali sunt luate toate în considerare, la pensionarii din sistemul public nu. De mai bine de un an am un proiect în Parlament pentru a corecta acest lucru și PSD mă blochează. În noua formulă se vor lua în considerare toate sporurile pentru care s-au plătit contribuții?”, a declarat Violeta Alexandru, pentru B1 TV.
Aceasta a amintit că PSD a promis majorarea pensiilor cu 40% odată ce revine la guvernare, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
„Astea trebuie să fie preocupările lui Budăi. PSD e de un an la guvernare și ei s-au jurat că măresc pensiile de a doua zi cu 40% și în acest an lasă pe ultima sută de metri o discuție extraordinar de importantă pentru oameni, pe care o vor reduce la a prezenta o formulă cu tot felul de indicatori din care oamenii vor înțelege prea puțin în lipsa unor explicații de bun simț”.
„Ce recalculare să faci pe ce dacă acum pensia pe care unii oamenii o primesc nu e conformă cu realitatea? Statul s-a bucurat când a primit aceste contribuții, dar când omul a ajuns la pensie nu i-a mai recunoscut aceste contribuții. Deci recalcularea nu avea cum să se facă în această perioadă. Degeaba au vorbit în ultimul am și mai bine că se lucrează la recalculare, în lipsa unei noi formule. Interesul lor nu e ca pensia să reflecte exact cât a muncit omul, să nu mai stea omul cu mâna întinsă la PSD după un ajutor pentru că are pensia corectă. Interesul lor e să mimeze că fac recalculare, să iasă niște sume mici pentru că, de fapt, nu recunosc niște perioade și niște sporuri pentru care oamenii au achitat contribuții”, a mai declarat fostul ministru Violeta Alexandru.
(Foto: Ziarul Bursa)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024