A fost un mare profesor, dar misiunea lui în educație nu s-a terminat nici după plecarea la cele veșnice.
Prof. univ. dr. ing. Constantin Vasilică a educat și format mii de studenți, în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
A plecat la cele veșnice în decembrie 2018, dar, prin testament, a lăsat instituției o mare sumă de bani, pentru studenții care vor studia după ce el nu va mai fi alături de ei.
Constantin Vasilică a decis ca, după moartea sa, în fiecare an să fie acordată o bursă de 1.000 de euro din moștenirea lăsată instituției. Scopul este acela de a-i ajuta pe studenții care au probleme financiare, dar care se străduiesc să învețe și au rezultate foarte bune la cursuri.
Anunțul a fost făcut de către rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu (născut în comuna Havârna, județul Botoșani), chiar la deschiderea anului universitar (14 septembrie).
”Toți cei care sunt mai vechi în Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară l-au cunoscut pe domnul profesor Constantin Vasilică, o adevărată și mare personalitate a învățământului agronomic ieșean și românesc. Dumnealui a lăsat, prin testament, ca în fiecare an să se acorde un premiu de 1.000 euro din suma de bani pe care a donat-o Universității, pe considerente sociale, pentru a ajuta studenții care au probleme financiare, dar care se străduiesc să învețe și au rezultate bune sau foarte bune. Dumnealui a provenit dintr-o astfel de familie și dorința lui a fost ca, după ce trece la cele veșnice, banii să fie acordați unor astfel de studenți”,
prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iași
În acest an, doi studenți sunt beneficiarii Premiilor „Profesor Constantin Vasilică”: Diana Asaftei și lui Marcel Vasilică Pârvu.
Constantin Vasilică s-a născut pe 5 februarie 1926, în comuna Tudora, judeţul Botoşani. A fost primul dintre cei 11 copii ai familiei Sofica şi Dumitru Vasilică.
Primele clase (1933-1938) le urmează în satul natal, sub îndrumarea unui dascăl faţă de care va păstra mereu o pioasă amintire: Ioan Niţă. Între 1938 şi 1946 este elev al Liceului "August Treboniu Laurian" din Botoşani.
(Prof.univ.dr. Constantin Vasilică)
Urmează cursuri universitare la Iaşi, începând în anul 1946 şi finalizând în 1951, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad".
A fost unul dintre cei mai longevivi profesori universitari (preparator 1950-1951, asistent 1951- 1960, şef de lucrări 1960-1975, conferenţiar 1975-1982, profesor 1982-1996, profesor consultant 1996-prezent).
A urmat stagii de documentare la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti, Institutul Tehnic Agricol al Inului pentru Fibre Paris, Şcoala Superioară de Agricultură Praga, Universitatea Leipzig, Universitatea Giessen.
În 1974, sub conducerea lui Nicolae Zamfirescu, susţine doctoratul la Institutul Agronomic Bucureşti, iar din 1992 devine el însuşi conducător de doctorat.
”Când provii dintr-o familie cu 11 copii, iar eu fiind cel mai mare, nu poți să ai o copilărie fericită… Așa că nici eu nu am avut o copilărie plină de desfătări și de jucării… De când m-am zburătăcit a trebuit să o ajut pe mama la toate treburile casei și să am grijă de frații mei. Cea mai veche amintire din copilărie o am dintr-o zi în care mă jucam în glod, cu picioarele, după o ploaie! Probabil că atunci mi-a intrat în sânge acest pământ… Mai mult, am trăit din greu și din plin atât Al Doilea Război Mondial, cât și seceta și foametea ce a urmat după anul 1945”, mărturisea profesorul Constantin Vasilică.
S-a stins pe 30 decembrie 2018, înainte de împlinirea a 93 de ani de viaţă şi 69 ani de activitate universitară.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024