Medicul Mircea Onofriescu, cel mai apreciat ginecolog din zona Moldovei, este acuzat că a greşit operaţia unei paciente.
Femeia a fost la un pas de deces şi a avut mult de pătimit în lunile următoare. Este în pericol de a nu mai avea copii şi vrea daune de 500.000 de euro de la doctor şi Spitalul „Cuza Vodă”. Onofriescu a declarat că lasă justiţia să-şi spună cuvântul.
O profesoară care a fost la un pas de moarte aduce acuze grave unui ginecolog ieşean. Andreea T. susţine că în timpul unei intervenţii pentru extirparea uni chist, medicul Mircea Onofriescu de la Spitalul „Cuza Vodă” din Iași i-a perforat colonul, ceea ce ar fi dus, ulterior, la apariţia unei peritonite generalizate.
Operată de urgenţă la Spitalul „Sf. Spiridon”, în octombrie anul trecut, tinerei i-a fost ataşată o pungă de colostomie şi i-au fost extirpate trompa uterină şi ovarul din partea stângă, potrivit jurnaliștilor de la 7est.ro
După patru luni, a fost supusă unei alte intervenţii pentru refacerea continuităţii tractului digestiv. Imobilizată o perioadă la pat, şi fără a mai putea preda, profesoara l-a reclamat pe medic, pentru malpraxis, la Colegiul Medicilor şi la Parchet. De asemenea, a cerut judecătorilor să-l oblige la plata a 500.000 de euro daune morale.
Doctorul este de părere că justiţia va fi ceea care va face ordine în acest caz.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile